Astăzi, de Ziua Regalității, startul celor trei probe din cadrul Maratonului Regal a fost dat de Principele Nicolae, la Palatul Elisabeta din Capitală, la ora 08.00, după care concurenţii au intrat pe traseul de 10,5 kilometri. Potrivit mediafax.ro, maratoniştii vor parcurge de patru ori circuitul. Traseul este următorul: Arcul de Triumf, Piaţa Regelui, Piaţa Victoriei, Statuia Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, aleile din Parcul Herăstrău, Pod Băneasa, Casa Presei, Palatul Elisabeta.
La fiecare din cele trei probe participă maxim 500 de persoane. Participanţii vor alerga numai pe trotuare, traversarea străzilor făcându-se prin locurile special amenajate, la trecerile de pietoni, sub îndrumarea organizatorilor. Maratoniştii poartă tricouri special create şi susţin cauza evenimentului, „I Love Sport", prin care se urmăreşte promovarea sportului pentru copii. Asociaţia Corporeanima, organizatorii evenimentului, susţin patru proiecte menite să îi stimuleze pe copii să facă sport: Jocurile cartierului, Orientare sportivă, Echipament pentru copii atleţi şi Master sport.