Viața secretă a Cazinoului constănțean (II)

Destin zbuciumat Dacă în ediția precedentă (vezi aici), din 11 mai, vorbeam despre adevărul din spatele legendelor țesute în jurul Cazinoului de la malul Mării Negre, acum vom încerca să aducem în atenție câteva momente importante din existența acestei construcții de poveste. Directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, ne oferă amănunte inedite despre istoria emblematicei clădiri de pe faleză, care a avut parte de un destin extraordinar. „Destinul Cazinoului a fost exemplar și exemplară este și clădirea. Probabil că era firesc ca o asemenea clădire să aibă un asemenea destin. În primul rând, ea este exemplară prin amplasare: toate axele duc către Cazino și în fond, este o zonă extrasă din mare. Deci povestea pornește cu începutul. Cineva - prefectul județului Constanța, Scarlat Vârnav (1902 - 1904 și 1907 - 1909), care era, dealtfel, inginer hidrolog - a avut ideea să extindă Constanța în mare, să-i facă o faleză, a avut o idee vizionară și altcineva, care a fost Anghel Saligny, s-a angajat în acest proiect. Pentru că, dacă Saligny nu construia portul și nu existau utilajele, cred că nimeni nu avea curajul să extindă Constanța cu faleza pe care o cunoaștem cu toții, care, de la început, a înregistrat locul pentru Cazino. Deci, de la început, acolo, s-a trasat locul pentru un Cazino”, ne spune criticul de artă.

De la sală de cură la loc de socializare De ce era important Cazinoul? „Pentru că termenul folosit anterior era de kursaal, sală de cură, în germană, pentru că ideea de vilegiatură la mare a pătruns din nordul Europei, iar în stațiunile balneare oamenii se duceau, își făceau cura și apoi se adunau în această sală, unde citeau ziarele, beau o cafea, stăteau de vorbă, dansau, se organizau baluri. Și atunci, sigur că era locul cel mai important dintr-o stațiune, sala în care oamenii socializau, de fapt. Constanța a fost foarte multă vreme stațiune balneară, pentru că, până a deveni un port foarte important, cu începere din anul 1909, se încerca amenajarea portului, se fac proiectele, se fac licitații. Ea intră în istoria României ca stațiune balneară, cu pitorescul ei, că se ajungea greu aici. Până în 1895, se mergea cu trenul de la București la Giurgiu, apoi se mergea cu vaporul de la Giurgiu la Cernavodă, pe urmă iar se lua trenul de la Cernavodă la Constanța. Adică era o aventură și oamenii veneau aici bucuroși că țara lor are ieșire la mare”.

Jocurile de noroc au salvat clădirea de datorii De-abia după ce se termină Cazinoul, Primăria își dă seama că nu poate să facă față cheltuielilor pentru întreținere - oricum, cheltuielile pentru construcția Cazinoului au fost uriașe și au depășit prognoza de câteva ori. Dacă, inițial, se spunea că vor fi de 250.000 de lei, în final s-a ajuns la suma de 1.250.000 de lei, iar Primăria, care vroia să își amortizeze investiția, făcuse și un împrumut ca să termine Cazinoul. Este vorba despre perioada cuprinsă între 1903 și 1910, de construire a Cazinoului. În acest context, Primăria a obținut exclusivitate pe jocurile de noroc, din anul 1911 și a concesionat clădirea. „Din momentul acela, Cazinoul care fusese gândit pentru un tip de viață începe un alt tip de viață și faptul că se și schimbă funcția sa îl înțelegem mai ales prin adăugirile care s-au făcut planimetriei inițiale - inițial nu exista decât sala de spectacole pe care o știm, spre dreapta și pe partea cealaltă era tot asa, o rozasă și terasă. Deci spațiile erau destul de mici, în comparație cu clădirea, pentru că ea trebuia să îndemne la plimbare, la dialog cu marea, să asculți muzică, să mânânci o prăjitură, să bei un suc, nu să joci cărți și să-ți joci averile”, mai spune dr. Doina Păuleanu.

Criticul de artă mai povestește că ironia face ca, deși Daniel Renard, care este arhitectul Cazinoului, se supărase și au fost rupte relațiile contractuale (spre sfârșitul construcției, dirigente de șantier a fost alt arhitect), acesta este chemat de Societatea Marilor Stabilimente, care primește în concesiune Cazinoul, să se ocupe de lărgirea lui. Și atunci, au loc modificări importante, fiind acoperită minunata terasă dinspre mare, iar Cazinoul devine mai... butucănos, având doar clădirea centrală și păstrându-se planurile.

Atracție pentru îmbogățiții de război În momentul în care Societatea Marilor Stabilimente se angajează la niște sume de plată mari, ea trebuie să își scoată profitul și îl pune în fruntea acestei antreprize pe baronul Edgar de Marseille, care făcea parte din înalta aristrocrație europeană. Acesta cheamă în acest loc, despre care nu trebuia să se știe foarte multe lucruri, oameni bogați, amatori de jocuri de noroc și care doreau să ia parte incognito la viața de noapte a Cazinoului. „Deci, pe de o parte, este viața aceasta secretă care, dealtfel, nu se consemnează în rubricile vremii, pentru că nu se prea știa cine venea aici și pe de altă parte, sunt românii care vin și își joacă aici micile economii, fie marile averi. Să ne gândim că concesia începe din 1911, dar în 1914, Europa intră în război, noi intrăm din 1916 și încep deja să existe îmbogățiții de război, care fac niște averi fabuloase și care încep să joace pe măsura anvergurii averilor lor. Chiar se spune că între 1914 și 1916 erau valuri de trăsuri, de rochii extraordinare, de diamante, de bogății care se revărsau către Cazino, pentru că nici nu mai puteai să mai ieși în restul Europei, că era în război, nici nu puteai să te apuci să joci jocuri de cărți în altă parte, toată omenirea fiind într-un măcel. Și atunci, cei care erau îmbogățiții de război sau care ajunseseră să aibă o stare materială foarte bună veneau și își jucau banii aici”, ne dezvăluie dr. Doina Păuleanu.

Hotelul Palace, construit pentru lumea bună a Europei care venea să joace la Cazino Puțini știu, în zilele noastre, care este legătura dintre hotelul Palace din zona peninsulară a Constanței și Cazinoul de pe faleză. Astfel, interesant de știut este că, în contractul de concesionare a existat și obligația ca Societatea Marilor Stabilimente să construiască hotelul Palace, special pentru a găzdui lumea bună care venea din diverse colțuri ale Europei să joace la Cazino.

La fel de interesant de știut este că acest baron, Edgar de Marseille, aflat în fruntea Societății Marilor Stabilimente, deținea și antrepriza Cazinoului din Sinaia. În Sinaia trăia și familia regală, erau nobilii, o lume selectă care, dealtfel, ajungeau și la masa de joc a Cazinoului din Constanța. Aleasa clientelă a Cazinoului era formată, pe de o parte, din aristocrație, pe de alta, dintre marii industriași, iar de cealaltă parte erau și îmbogățiții de război ori oameni care nimereau acolo să joace, în diverse conjuncturi.

Noaptea se jucau sume fabuloase Se juca și ziua, când oricine care dispunea de o sumă oarecare putea să dea curs periculoasei tentații, cât mai ales noaptea, când se petreceau lucrurile cu adevărat de anvergură, iar mizele erau sume fabuloase din averile magnaților.

Tot la Cazino, se mai organizau baluri de către Primărie. Societatea Marilor Stabilimente având obligația să lase Primăriei această oportunitate. La aceste baluri venea lumea bună, se recomandau familiile între ele, se legau idile... „Muritorii de rând” care se puteau bucura doar de o plimbare pe faleză, pe lângă Cazino, priveau cu... gura căscată la opulența și luxul extraordinar afișat de îmbogățiții vremii și puteau doar să își imagineze ce se petrecea înăuntru.

Astăzi, la peste un secol de la ridicarea acestei construcții emblematice, aceiași „muritori de rând” care se plimbă pe aceeași faleză privesc la fel de intrigați la maiestuoasa clădire aflată într-un grad avansat de deteriorare și își pot imagina doar cum arăta altădată. Și desigur, uitându-se lung spre Cazino, nu se pot abține să nu comenteze cu regret și nedumerire: „Parcă stă să cadă. Păcat că s-a ajuns așa... Nimeni nu îl vede să facă ceva?!”.