Viața secretă a Cazinoului constănțean (I)

Luxul orbitor în care era învăluit Cazinoul, în jurul anilor 1914-1916, chiar când România intrase în război, lăsa cu gura căscată oamenii obișnuiți ai vremii, acest loc inaccesibil lumii de rând fiind, tocmai din acest motiv, sursă nesecată de legende, mituri și povești. Veneau aici, nopțile, să-și joace averile fabuloase aristocrații vremii, de la îmbogățiții de război la marii industriași, cât și oameni care nimereau în diverse conjuncturi să joace acolo. Dramele au fost mai degrabă din rândul ultimilor, care au ales să-și pună capăt zilelor după ce și-au pierdut economiile la jocurile de cărți.

Câte cazuri de suicid au fost, în realitate? Totuși, așa cum ne dezvăluie și un reputat om de cultură constănțean, critic de artă și director al Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, presa vremii nu înregistrează decât patru sinucideri și nicidecum petrecute la nivelul magnaților vremii, care puteau pierde fără probleme averi fabuloase, pentru că aveau resurse. Printre acestea se numără și sinuciderea unui tânăr ofițer și a logodnicei sale, pentru că el își jucase banii de care avea nevoie pentru activitatea ofițerească. Un alt un tânăr se lasă și el ispitit de mirajul câștigurilor la noroc și joacă mai mult decât putea să suporte, alegând, în final, să-și pună capăt zilelor.

De aici și până la legende... nu a fost decât un pas. Nu de puține ori, impozanta construcție de la malul mării, emblematică pentru orașul Constanța, a ajuns în topul clădirilor... bântuite din România, ca urmare a dramelor celor care și-au pierdut averile. Dr. Doina Păuleanu este, însă, categorică în această privință: „Am găsit în presa vremii patru sinucideri. Doar atât”. Restul e... poveste.

Aici, pe faleza Cazinoului, constănțenii de rând priveau cu uimire la „valurile” de trăsuri, rochii extraordinare, diamante și bogății cu care epatau aristocrații epocii. Tot aici, Primăria organiza și baluri, unde veneau la dans familiile bune, se legau idile, iar oamenii obișnuiți priveau cu gura căscată la acest lux orbitor afișat de magnații vreme. Oricum, în spatele ușilor Cazinoului, se petreceau lucruri inaccesibile lor, era o viață secretă, de noapte, cea a jucătorilor extrem de bogați, mulți venind aici incognito, din toate colțurile Europei, pentru această pasiune periculoasă.

Mitul formei de cavou a Cazinoului, desființat Doina Păuleanu desființează și legenda conform căreia Cazinoul, văzut de sus, ar avea formă de dric, cu ferestrele în formă de cavou, spunându-se că ar fi fost construit ca omagiu de un navigator a cărui fiică a murit înecată la 17 ani. Acesta ar fi ridicat Cazinoul pentru ca tinerii să se distreze așa cum fiica lui dispărută nu a putut să o mai facă.

Mitul formei de cavou a Cazinoului are la bază, totuși, arhitectura destul de încărcată a clădirii, în stil Art Nouveau, cu elemente hiperbolice, curbate. „Bietul arhitect Daniel Renard avea 32 de ani și în niciun caz nu se gândea la ceva sinistru. Nu avea nicio fiică, era necăsătorit și destul de... crai”, ne-a mai dezvăluit, în exclusivitate pentru www.101stiri.ro, Doina Păuleanu.

Adevărul din spatele legendei Dealtfel, apreciatul critic de artă ne oferă și o explicație cât se poate de pertinentă cu privire la miturile care s-au țesut, de-a lungul timpului, în jurul Cazinoului constănțean. „Oamenii nu erau obișnuiți cu așa ceva. Să ne gândim că proiectul Cazinoului se face în 1903, în stil Art Nouveau, care atunci a izbucnit la Paris. Daniel Renard atunci și-a terminat studiile, la Ecole des Beaux-Artes din Paris și a venit cu ceva foarte nou. Oamenii erau intrigați, în primul rând de câți bani s-au băgat în această construcție, cât și în faleză, care a costat enorm, s-au băgat bani și în fundație și așa mai departe. Apoi, eleganța, rafinamentul, achizițiile extraordinare care s-au făcut, draperii, fotolii, erau extrem de costisitoare, aduse din Austria, din Franța. Oamenii își dădeau seama că nu poți să intri acolo și atunci, unde nu poți să intri, ai senzația că se întâmplă lucruri ciudate, se țes legende. Bine, și presa scria în... draci, se făceau în toate felurile, escroci și așa mai departe, se spunea că a fost o grevă a chelnerilor, erau acuzați șefii Cazinoului de aici, cât și Edgar de Marseille (n.r. - baron pus în fruntea Societății Marilor Stabilimente în concesiunea căreia era dat Cazinoul) că fac matrapazlâcuri, dar în general, toate aceste lucruri care sunt legate de o instituție cu viață de noapte sunt, până la urmă, firești. Dar nu sunt niște lucruri extraordinare, nu vă pot spune un personaj celebru care a venit și și-a zburat creierii aici”.

În ediția de mâine, 12 mai 2015, vom prezenta amănunte inedite privind construcția Cazinoului constănțean, povestite de criticul de artă Doina Păuleanu. (va urma)