Turnul Babel

Aţi observat vreodată cât de izolaţi suntem unii de alţii, noi oamenii? Ne-am organizat cumva pe caste, iar de ieşit din ele nici nu poate fi vorba. Scenariul după care se desfăşoară ziua obişnuită se creionează cam în felul următor: serviciu, casă, copii dacă există, în weekend - treburi casnice, o mică ieşire undeva sau ceva de genul. După care ciclul se reia întocmai, în ziua de luni, fix după acelaşi scenariu. Dacă singura problemă ar fi doar monotonia şi rutina n-ar fi o mare tragedie încă. Unii se pare că pot exista foarte bine şi în condiţii de rutină crâncenă. Ba chiar găsesc mai comod totul aşa, fără surprize, fără vreun neprevăzut la orizont care să destabilizeze în vreun fel acel status-quo obținut.

Un scenariu similar se petrece şi în alte „caste”, diferenţa o face doar segmentul din care fac parte participanţii (ocupaţie, cartier etc.) sau nivelul de trai - mai ridicat sau mai puţin. Funcţie de asta, unii îşi petrec timpul în restaurante de lux, în birouri manageriale, îşi fac vacanţele în Baleare, iar alţii sparg seminţe în faţa blocului sau ascultă manele date la volum maxim. Fiecare după gusturi, educaţie, posibilităţile bugetului etc. Problema constă în faptul că un palier din acesta este aşa de bine delimitat, încât orice individ din cadrul ei simte o puternică apartenenţă cu restul membrilor ei şi nu acceptă nicicum o altă realitate decât cea pe care o vede acolo, cu coloratura specifică. În astfel de condiţii, vă daţi seama că nu există vreo şansă ca un exponent din „vârf” să mai zărească, darămite să mai înţeleagă un seamăn de la bază. Ca să nu mai adaug situaţia „de netolerat” în care vreun individ simplu, sărac, încearcă să intre în vreun contact de orice fel cu unul din clasa așa-zis privilegiată.

Ne aflăm în plin Turn Babel (la asta se şi referea pilda biblică), unde vorbim limbi diferite, nu ne mai înţelegem unii pe alţii şi nici nu se vrea. Ne simţim prea bine fiecare pe palierul lui bine structurat şi delimitat, cu ritualurile şi valorile aferente, cu preferinţele specifice. Din păcate, ne-am făcut rost de nişte ochelari de cal extrem de eficienţi, din pricina cărora chiar nu mai vedem nimic în laterale şi cel mai important - nu mai vedem VIAŢA care se desfășoară peste tot în jurul nostru, însă trecem pe lângă ea fiind prea absorbiţi de filmul din mintea noastră. Nu mai vedem un copac de pe marginea drumului, un zâmbet de copil, un seamăn în nevoie şi toate cele ce aşteaptă să le vedem într-o bună zi Şi nici măcar nu este foarte dificil să realizăm asta, depinde doar de fiecare să iasă măcar un pic din cutia pe care şi-a construit-o singur şi să arunce o privire afară.