Una dintre trupele dance autohtone cu cel mai mare succes internațional, Fly Project, a trecut prin clipe de coșmar, la Moscova, weekend-ul trecut. Mai exact, vineri, 19 iunie, în seara când cei de la Fly Project aveau programat concert la Palatul Kremlin, în cadrul turneului internațional „Most Wanted”, solistul Tudor Ionescu a început să se simtă foarte rău, acuzând dureri puternice. Chiar și așa, artistul și-a dovedit din plin profesionalismul, ducând la capăt concertul, alături de colegul său de trupă, Dan Deneș și de dansatoare.
Imediat după show-ul oferit publicului, cântăreţul a fost preluat şi dus direct la serviciul de urgenţă al unuia dintre spitalele din Moscova. După investigaţii amănunţite, medicii ruşi au descoperit că este obligatoriu să fie operat de urgenţă din cauza unei apendicite, pentru a nu i se pune viaţa în pericol.
În ciuda avertizărilor cu privire la riscurile la care urma să se supună dacă nu era operat imediat, Tudor a preferat să vină în România și să se lase pe mâna medicilor de aici în care are foarte mare încredere. Operația a decurs bine, iar acum solistul se află în afara oricărui pericol.
Din păcate, trupa Fly Project nu a mai putut să-și onoreze concertul programat în România, la începutul acestei săptămâni. Fly Project îşi va relua activitatea cât de curând posibil, după recuperarea lui Tudor, însă, din păcate, vor fi afectate şi alte evenimente din agenda trupei.