Triunghiul sacru

Pe Costin îl cunoscusem pe Facebook. Locuia în Germania și urma să vină în Constanta, la o conferință a universității din oraș. Timpul lui liber, fiind extrem de limitat, l-am întrebat, la sosire, ce ar vrea să viziteze. A insistat pentru cetatea Histria. „Această colonie greacă e prima așezare de la Marea Neagră, a argumentat el”. Am dat din cap aprobator, fără convingere. „Hmmm, ciudată alegere, mi-am zis în gând. Niște pietroaie, dragă!”.

Am făcut cunoștință și apoi, am plecat pe drumul prăfos, decopertat, cu aspect de Ev Mediu, spre cetate. Ajunși acolo, soarele îmbrățișa marea și acele ruine din veacuri de prosperitate demult apuse. Coloane, capiteluri, amfore, vase ceramice, formau, cândva, o zonă sacră.

Am pășit pe pietrele năpădite de iarbă, iar atenția ne-a fost atrasă de o inscripție. Ne-am aplecat vrăjiți asupra ei: era un triunghi cu laturi egale, la bază fiind un bărbat, în celălalt colț, o femeie, iar în partea de sus erau desenate stele.

„Eu cred că mesajul este că femeia și bărbatul vin din stele. Uite, e ca un triunghi sacru, a zis Costin’’. „Eu zic altceva! Că suntem făcuți din praf de stele’’. „Ba nu”, a replicat Costin. „Ba da, ba da’’ și am continuat să polemizăm.

Am fotografiat piatra și am alergat la muzeograful de serviciu. După auzul explicațiilor noastre, abia dacă și-a ridicat capul din rebusul de pe birou și a zis plictisită: „Cunosc fiecare piesă a Histriei. Nu există așa ceva”. Am insistat să mergem să îi arătăm locul.

Întorși în templu, unde zărisem inscripția gravată, un abur de lumină înconjura spațiul, însă nici urmă de triunghi. Muzeografa nu a zis nimic. Ne certa doar din priviri și răsucindu-se pe călcâie, ne părăsi grăbită!

Ne-am așezat, ținându-ne de mână, exact unde văzusem desenul și am închis ochii. Am auzit amândoi paşi pe dalele de piatră, ale lui Thales din Milet, coborât dintr-o friză și foşnetul discipolilor lui, care se strecurau printre firide. Am tresărit înfiorați. Costin a întrerupt primul tăcerea: „Povestea asta, a triunghiului sacru, această cetate a vrut să ne-o spună doar nouă. Tu realizezi că ei știau ceea ce noi abia acum aflăm?”. „Da, aici e o poveste fabuloasă și vie, adusă din stele, de niște umbre care aduc lumina, celor care cred în ele”, am răspuns eu, vizibil emoționată. Seara se lăsa nepăsătoare peste noi, simţind vrăjiţi tremurul cetăţii și al glorioaselor lumi trecute.