Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

TÂRGUL DE TURISM S-A ÎNCHEIAT, PROBLEMELE CONSTANȚEI AU RĂMAS

Articol publicat Marti, 26 Februarie 2019

de GRAȚIELA TULCEANU (office@101stiri.ro)

în Hot news, Actualitate

După patru zile în care Constanța a fost în centrul atenției la Romexpo,Târgul de Turism al României și-a închis porțile. Numeroase personalități din administrația locală, oameni politici, agenți economici, actori, studenți și elevi constănțeni au venit să susțină standul Consiliului Județean Constanța, la Târgul de Turism al României. S-a dansat, s-a cântat, iar autoritățile locale au spus fraze frumoase și au promis mult, lozinci create special pentru evenimente de acest gen.

„Relieful, istoria, muzeele, mânăstirile, dar și multietnicitatea județului nostru, fac din această zonă o regiune unică în România. Am convingerea că dezvoltarea industriei turistice se poate realiza doar cu susținerea autorităților locale, prin promovarea întregii regiuni. Vreau că județul Constanța să aibă o cât mai mare expunere, iar numărul turiștilor să crească”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

La eveniment a fost prezent și primarul Decebal Făgădău, care a dorit să promoveze destinația turistică Constanța - Mamaia:„ De la întinderile nesfârșite de nisip auriu atins la răsărit cu dantelă spumoasă a mării, până la versurile lui Ovidiu ce răsună încă între zidurile cetățîi antice și până la vibe-urile celor mai mari artișți ai lumii care electrizează nopțile de vară, fabuloasa destinație Constanța-Mamaia te invită să-ți trăiești povestea”, acestea ar fi atuurile unui sejur perfect petrecut la malul marii, potrivit reprezentanților primăriei.

Nimeni însă nu a avut curajul să vorbească despre problemele turismului constănțean. Și dacă nu s-a vorbit, asta nu înseamnă că ele nu există. Realitatea o cunosc doar cei care și-au petrecut concediul, anul trecut, pe litoralul românesc. Mulți dintre ei au dezvăluit pe site-urile amfostacolo.ro sau pe rețelele de socializare experiențele neplăcute pe care le-au trăit la Constanţa. Dincolo de prețurile exagerate pe care hotelierii autohtoni le percep pentru serviciile oferite, mai rămâne de discutat comportamentul unor angajați din unitățile de turism şi lipsa unor obiective turistice atractive. Și pentru că, se ştie, dacă românul a plătit o căruță de bani vrea să aibă și servicii pe măsură, la anul acesta nu va mai alege litoralul românesc. Cu aceiaşi bani plătiţi, la turci sau la bulgari el va fi tratat regește. În plus, trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că, Mamaia nu mai e perla litoralului românesc iar imaginea Constanței a devenit dezolantă.

Și cum ar vrea Primăria să atragă turiștii, când în 2019, Mamaia este un imens șantier iar zona peninsulară a devenit sinistră și periculoasă. Aici sunt clădiri părăsite din care mai cad bucăți din tencuială și haite de maidanezi care devin agresivi dacă le calci teritoriul. Străzi cu gropi și dale sparte există chiar în centrul vechi al orașului, în timp ce o plimbare pe faleză te umple de revoltă, numai când vezi în ce hal de degradare a ajuns Cazinoul, emblema acestui oraș. Turiștii invitați pe litoralul nostru trebuie să fie atenți dacă vor să își facă un selfie cu marea. Pe balustrada falezei sunt mesaje prin care oamenii sunt atenţionaţi să nu se sprijine. De altfel, în urmă cu patru ani, o femeie a căzut în gol din cauza ruperii unei bucăţi din nouă balustradă. Noroc însă cu voucherele de vacanță, pentru că altfel gradul de ocupare al stațiunii Mamaia ar fi fost unul dezarmant. La câte ansambluri rezidențiale s-au ridicat aici, politicienii și bugetarii cu salarii nesimțite au devenit proprietari și acum petrec vacanța în apartamentele cumpărate chiar la malul marii. Așa că, singurii care mai vin în hoteluri sunt bugetarii modești care trebuie să își cheltuiască voucherul undeva, în țară.

Atrași de mirajul mării, românii vin să caute legenda și istoria acestui colț de lume. Din păcate, prima dezamăgire e întâlnirea cu Cazinoul din Constanța. În locul unui obiectiv turistic valoros, clădirea monument a devenit o ruină care în orice moment se poate prăbuși în mare.

Ce poți să faci în concediu, la Constanța?

După o vizită cu cei mici la Delfinariu, una la Acvariu și o plimbare cu autobuzul cu etaj, nu prea mai ai cum să te distrezi la Constanța. Pardon... uitasem. Mai rămâne furnicarul din Satul de Vacanță, unde vei simți adrenalină în tiribombe sau îți vei cheltui toţi banii încercând să agăţi un căţel de pluş, care e programat să cadă exact când credeai că e deja al tău. Și pentru că aromele îmbietoare din aer îţi răscolesc stomacul, te așteaptă fast-food-urile cu cozi la shaorma și kebab. În rest, poți să îți petreci vacanţa la plajă, căci se știe că, majoritatea turiștilor aleg litoralul pentru leneveală plăcută pe șezlong, urmată de baia răcoroasă în valurile marii. Dar ce te faci atunci când constați că tălpile nu se afundă în cel mai fin nisip sau în apă plutesc resturi menajere? Parcă începe să îți pară rău de alegerea făcută, chiar dacă marea este prima ta dragoste. Degeaba auzim pe la târgurile de turism, că pe litoral totul este roz, noi cei care trăim aici știm că nu este deloc așa. Cel mai dureros este faptul că nimeni nu vrea să schimbe asta iar acest oraș, cu care natura a fost darnică, se degradează pe zi ce trece.

Se face turism la „negru”?

Un alt aspect semnalat de locuitorii Constanței și de care nimeni nu a adus aminte la Târgul de Turism al României este turismul la „negru”, un bussines la limita evaziunii fiscale.

Un constănțean, care cunoaște îndeaproape fenomenul, a avut curajul să prezinte această situație autorităților locale, dar întrebarea sa pe pagina de socializare a Primăriei a rămas fără răspuns. „Litoralul românesc este mare, dar avem mult turism la negru și nu este vorba de cel făcut prin apartamente de bloc, ci de pensiuni cu zeci de camere, așa cum este în Vama Veche și alte locații. În afară de hotelurile mari, foarte mulți dintre cei cu pensiuni nu dau bon fiscal sau chitanță. De exemplu, o cameră în Vama Veche a ajuns la 200 ron/noapte, deci în 4 luni produce 5000 de euro, dar în cazul zecilor de camere, banii sunt mulți. Nu evaziunea este singurul aspect, dar condițiile oferite sunt îndoielnice. S-a gândit să facă cineva ceva? Fiind vorba de sume mari de bani, problema sigur este cunoscută” , a adăugat constănţeanul. Cu siguranță, situația este arhicunoscută dar nu deranjează pe nimeni, din moment ce an de an, îi vedem pe constănțenii, deveniți peste noapte oameni de afaceri prosperi, cum zornăie cheile apartamentelor de închiriat pe marginea șoselei în așteptarea turiștilor dornici de chilipiruri. Revenind la dorința autorităților locale de a promova turismul autohton, ne întrebăm, cum sprijină ei dezvoltarea industriei turistice astfel încât turiștii să constate că, da, „Constanța este o regiune unică în România”, nu doar datorită reliefului, istoriei și a culturii multietnice ci și a implicării factorilor de decizie. Promovarea nu înseamnă doar vorbe goale trâmbiţate pe la evenimente ci realizări concrete și rezolvarea unor probleme dureroase ale orașului, pe care locuitorii le reclamă de ani buni. Poate acum în an electoral, administrația locală va auzi cântecul de lebădă al orașul nostru, care își cere dreptul la viață!