S-a născut pe 15 august 1769, la Ajaccio, în Corsica, primind numele de Napoleon, nume care, în franceză, a devenit Napoleon Bonaparte. A fost al doilea din cei opt copii ai lui Carlo Buonaparte şi al Letiziei Ramolino Buonaparte.
A scris un roman, „Clisson şi Eugenie”, în care îşi descrie idila cu Desiree Clary.
A treia Simfonie a lui Ludwig van Beethoven a fost compusă în onoarea lui Napoleon. Beethoven avea un respect imens pentru omul care fusese capabil să unifice pentru prima dată dată, sub conducerea sa, Franţa, apoi întreaga Europă.
Credea în noroc şi era foarte superstiţios! Bonaparte avea o stea norocoasă după care se uita în fiecare seară.
A reformat guvernul şi legile egiptene, a desfiinţat sclavia, feudalismul şi a garantat drepturile de bază.
Deşi era caracterizat ca fiind mic de statură, la cei 1,67 m ai săi era în rând cu bărbaţii epocii.
Şi-a părăsit nevasta pentru că era stearpă! În scurt timp, s-a căsătorit cu ducesa Austriei!
Potrivit studiilor recente, Napoleon Bonaparte nu a murit otrăvit. Medicii au demonstrat că nivelul de arsenic ridicat descoperit în urma autopsiei provenea de la vopselurile şi diluanţii ce îl înconjurau aproape zilnic.
Unii spun că ar fi inventat zicala „o poză face cât o mie de cuvinte”, dar ce a spus, de fapt, a fost: „O schiţă reuşită este mai bună decât un discurs lung”.
Citea ore în şir! Lucru neobişnuit pentru un militar de carieră. Avea o bibliotecă în fiecare reşedinţă, fiecare conţinând exact aceleaşi cărţi. Adora cărţile de istorie şi cele de topografie.
A fost înşelat de soţia lui! Scrisoarea trimisă fratelului său a fost interceptată de spionii englezi şi publicată într-un ziar londonez.
Cauza oficială a morţii sale a fost cancerul de stomac!