Biserica Ortodoxă îi cinstește astăzi, 10 decembrie, pe Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf. Potrivit crestinortodox.ro, Sfinții Mina și Ermoghen s-au născut la Atena. Aceștia au locuit în Bizanț și au lucrat pentru împăratul Maximian. Conform crestinortodox.ro, Mina era vestit pentru marea sa învățătură și pentru darul elocinței.
Împăratul Maximilian l-a trimis în Alexandria, pentru a restabili liniștea orașului. Sfântul Mina a mers și a restabilit ordinea, dar pe creștini i-a lăsat în pace, crezând în cuvântul Domnului. Aflând despre ceea ce s-a întâmplat, împăratul l-a trimis pe prefectul Ermoghen pentru a-l convinge pe Mina să renunțe la credința creștină și pentru a-i persecuta pe creștini.
Pentru că nu a reușit să-l convingă pe Mina, Ermoghen l-a adus pe acesta în fața împăratului. Sfântul Mina a refuzat să se lepede de Dumnezeu, iar judecătorul i-a tăiat picioarele și limba, i-a scos ochii, apoi l-a aruncat în închisoare. În temniță, Dumnezeu s-a pogorât și l-a tămăduit pe Mina. Văzându-l pe Sfântul Mina vindecat cu desăvârșire, Ermoghen s-a convertit și el la creștinism, fiind botezat de către acesta. Ermoghen a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu și a fost numit Episcop al Alexandriei.
Privind la vitejia celor doi mărturisitori și la minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ei, secretarul și prietenul Sfântului Mina, Eugraf, a stat înaintea tribunalului și i-a strigat împăratului că este creștin. Pentru fapta sa, împăratul l-a decapitat pe Sfântul Eugraf, după care a ordonat călăilor să-i decapiteze pe Sfinții Mina și Ermoghen. Sfintele lor moaște au fost duse în Constantinopol, unde au vindecat mulți bolnavi.
Tot astăzi, 10 decembrie, îi pomenim și pe: Sfântul Ghemel, Cuviosul Părintelui nostru Toma Defurchinu, Sfântul Mucenic Teotecn, Sfântul Mucenic Marian și pe Sfântul Eugeniu.