Sfinții Manuil, Savel și Ismail au fost trei frați persani, născuți din tată păgân și mamă creștină. Potrivit crestinortodox.ro, mama acestora i-a botezat în credința creștină. Acești frați erau ofițeri la curtea împăratului persan. Ei au fost trimiși de împărat către Iulian Apostatul (361-363), spre a negocia și consfinți un tratat de pace între imperiul persan și cel român. În acea vreme, avea loc un festival păgân la Calcedon, motiv pentru care împăratul Iulian Apostatul aducea, împreună cu nobilii săi, jertfe idolilor. Cei trei frați au lipsit de la acest festival, declarând că sunt creștini și că nu aduc jertfe idolilor.
În urma acestei mărturisiri, Sfinții Manuil, Savel și Ismail au fost aruncați în temniță și apoi supuși torturii. În timp ce erau torturați, mulțumeau lui Dumnezeu pentru chinurile lor: „Iisuse preadulce, scumpe ne sunt nouă aceste chinuri, pentru dragostea numelui Tău!". După această rugăciune, un înger s-a pogorât din cer și a luat suferinţa lor.
Împăratul Iulian Apostatul, văzând că aceștia nu slujesc idolilor, a poruncit să fie executați prin tăierea capului, iar trupurile lor să fie arse. În momentul în care au fost omorâți, a avut loc un cutremur în urma căruia pământul s-a deschis și a luat trupurile mucenicilor din fața păgânilor, spre a nu fi arse.
Astăzi, 17 iunie, îi sărbătorim și pe Sfinţii Mucenici Isavru și cei împreună cu dânsul: Inochentie, Felix, Ermia și Peregrin, Sfântul Mucenic Filonid, episcopul Curiei şi Sfântul Cuvios Pior.