Biserica Ortodoxă îl sărbătorește astăzi, 18 noiembrie, pe Sfântul Mucenic Platon, născut în părțile Galatiei, din cetatea Anghira. Conform crestinortodox.ro, pentru că se arată mărturisitor al învățăturii lui Hristos, a fost supus la chinuri, la porunca guvernatorului Agripin: i s-au pus pe piept bucăți de fier încins, iar trupul său a fost aruncat în foc.
După multe pătimiri, guvernatorul îl sfătuiește pe Platon că e timpul să întoarcă spatele morții și să îmbrățișeze viața, adică să se închine idolilor și să scape de moartea venită prin chinuri. La auzul acestor cuvinte, Platon i-a reamintit guvernatorului cât de măreț este Dumnezeul lui și a refuzat oferta acestuia.
Sfântul Mucenic Platon a murit prin tăierea capului.
Tot astăzi, 18 noiembrie, îi pomenim și pe: Sfântul Mucenic Romano, diaconul din Palestina, Sfântul Mucenic Zaheu, diaconul Bisericii Gadiri și pe Sfântul Alfeu.