Creștinătatea ortodoxă îl sărbătorește astăzi, 11 noiembrie, pe unul dintre cei mai iubiți sfinți. Este vorba despre Sfântul Mucenic Mina, cunoscut şi drept ocrotitor al păgubiților. Cu ocazia acestei mari sărbători religioase, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie, astăzi, de la ora 8.30, la biserica din lemn care poartă hramul Sfântului Mina, din parcul Tăbăcărie.
Originar din Egipt, Mina a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian și Maximian. Sfântul Mina a rămas orfan pe când era copil. Potrivit crestinortodox.ro, a intrat în armata imperială, însă pe 23 februarie 303, când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, a părăsit armata și s-a retras în deșert, dedicându-se vieții ascetice. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul, care i-a spus: „Ce cauți între cer și pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulțimii, ca să ia aminte toți la cuvintele și la faptele tale. Ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie".
Mina a decis, astfel, să părăsească deșertul, ajungând la Cotyaeum, cel mai apropiat oraș de deșertul în care viețuise. Acolo era în plină desfășurare o serbare în cinstea zeilor. Pentru că și-a mărturisit credința în Hristos în fața celor care îi cinsteau pe zei, i s-a tăiat capul.