Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi, 18 septembrie, pe Sfântul Eumenie, episcopul Gortinei, care a trăit în secolul al VI-lea. Potrivit crestinortodox.ro, Eumenie și-a împărțit averea săracilor și s-a călugărit. Atât de mult s-a umplut de harul Duhului Sfânt, încât a strălucit cu o lumină care nu putea fi ascunsă. Datorită modului în care a trăit a fost ales episcopul Gortinei. Acesta a propovăduit cuvântul Domnului la Roma şi în Tebaida Egiptului.
Minunile Sfântului Eumenie Conform crestinortodox.ro, Sfântul Eumenie a fost tatăl sărmanilor, bogăția nevoiașilor, mângâierea celor supăraţi, vindecătorul bolnavilor și făcător de minuni. La o vreme de mare secetă, Eumenie a adus ploaie prin rugăciune. Acesta a îmblânzit șerpi veninoşi, a scos afară demonii din oameni şi a vindecat o mulțime de bolnavi. După trecerea în nefiinţă, moaştele sale au ajuns în Grecia, la Raxos, locul său de naştere.
Astăzi, 18 septembrie, îi cinstim şi pe: Sfântul Mucenic Castor din Alexandria, Sfintele Muceniţe Sofia şi Irina şi pe Sfânta Muceniţă Ariadna din Frigidia.