Sfântul Emilian de la Durostor a fost soldat în armata română, în timpul împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363). Potrivit crestinortodox.ro, nu există mai multe informații despre viața sa, însă în actul său martiric, se descrie pătimirea și trecerea sa la cele veșnice. Edictul de la Milan, din anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creștinismului în Imperiul Roman, aduce pace, pentru o vreme, creștinilor. Dar după o jumătate de veac, păgânismul este reînviat prin împăratul Iulian Apostatul (361-363).
În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei, Capitolin, pentru a se convinge că toți locuitorii de aici aduc jertfe idolilor. Acesta, aflând că toți locuitorii de aici se închină zeilor, a chemat la un ospăț pe toți dregătorii din cetate. Dar pe când aceştia petreceau, tânărul Emilian a luat un ciocan, a intrat într-un templu păgân și a sfărâmat toți idolii. Pentru fapta lui a fost biciuit și aruncat în foc.
Conform crestinortodox.ro, acesta a ieşit nevătămat din foc, iar soldații lui Capitolin, care se aflau aproape de acest foc, au fost arși. Rămas în chip minunat nevătămat de foc, s-a însemnat cu semnul sfintei cruci și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu!”. Și zicând acestea, a adormit în pacea veșnică. Trupul său a fost luat de soția lui Capitolin, care era creștină, și îngropat cu cinste.
Moaștele Sfântului Emilian se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria), în Catedrala episcopală din Slobozia și în Biserica „Nașterea Maicii Domnului din Drumul Taberei, București.
Astăzi, 18 iulie, îi sărbătorim pe Sfinții Mucenici Pavel, Teis și Valentina, Sfântul Mucenic Iachint din Amastrida, Sfântul Mucenic Marchel, Sfinții Mucenici Dasie și Maron, Sfântul Cuvios Pamvo, Sfântul Ștefan cel din Amasia, arhiepiscopul Constantinopolului şi Sfântul Ioan, mitropolitul Calcedonului.