Creștinii ortodocși îl prăznuiesc astăzi, 8 decembrie, pe Sfântul Cuvios Patapie. Acesta a trăit în secolul al VII-lea și a fost originar din Tebaida Egiptului.
Văzând, încă de timpuriu, deșertăciunea lumii, a ales viața călugărească, trăind mulți ani în pustietatea Egiptului. Conform crestinortodox.ro, oamenii au auzit despre virtuțile Sfântului Patapie și au început să vină în număr mare la locul de nevoință al sfântului, spre a dobândi de la el ajutor. Temându-se, însă, de lauda oamenilor și gândind că se va putea ascunde mai bine de ei în mijlocul unei metropole, decât în pustiu, a mers la Constantinopol. Aici și-a ridicat o mică colibă, în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui și necunoscut de nimeni, el și-a continuat viața în sihăstrie.
Potrivit crestinortodox.ro, la Sfântul Patapie a venit un copil orb, purtat de rânduiala dumnezeiască. Sfântul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul și-a recăpătat vederea. Minunea aceasta l-a făcut cunoscut pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute în număr mare pe cuvios, spre a dobândi vindecare, mângâiere și povață. Pe un înalt demnitar, Sfântul Patapie l-a vindecat făcând semnul crucii asupra lui și ungându-l cu untdelemn sfințit. Tot cu semnul crucii a vindecat și oamenii înrobiți de diavoli.
Tot astăzi, 8 decembrie, îi pomenim și pe: Sfinții Apostoli din cei 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dar și pe Cuviosul Părinte Sofronie, episcopul Ciprului.