Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 23 noiembrie, pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezereu Vâlcea. Acesta a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab și a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Potrivit crestinortodox.ro, despre el s-a spus că ar fi aromân, originar din orașul Ianina, din Grecia. Din cercetările făcute, biserica susține că provenea dintr-o familie de creștini din satele Olteniei.
Cuviosul Antonie a trăit în sihăstrie 28 de ani Impresionat de viața aleasă pe care o duceau călugării de la Iezeru, Antonie a intrat în acest schit. Dorind să sporească nevoințele monahicești, a cerut binecuvântare Episcopului locului, Ilarion, să meargă la Sfântul Munte Athos. Acesta cunoscând că este monah desăvârșit și de mare folos multora, l-a sfătuit să renunțe. Conform crestinortodox.ro, Cuviosul Antonie îi ascultă sfatul și în jurul anului 1690, se retrage la câțiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu același nume, unde și-a găsit adăpost într-o peșteră. Aceasta i-a devenit chilie și loc de reculegere.
Nemulțumit că nu avea un loc anume rânduit pentru rugăciune, a început să sape alături un mic paraclis în stâncă, lărgind stânca în așa fel încât să poată face din ea un lăcaș de închinare și de preamărire a lui Dumnezeu. Terminând această bisericuță, i-a pus o catapeteasmă și icoane, înzestrând-o cu cele necesare săvârșirii dumnezeieștilor slujbe. Episcopul Ilarion al Râmnicului a sfințit acest lăcaș.
Moaștele sfântului, la Schitul Darvari din București La 92 de ani, Sfântul Cuvios Antonie a trecut în neființă. Moaștele sfântului au fost așezate în Biserica Schitului Iezer. O părticică din sfintele sale moaște se află și la Schitul Darvari din București.
Astăzi, 23 noiembrie, îi sărbătorim și pe: Sfântul Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor, Cuviosul Sisinie Mărturisitorul, Sfântul Ishirion episcopul și pe Sfântul Elen.