În fiecare an, pe data de 7 august, o prăznuim pe Sfânta Teodora de la Sihla. Potrivit crestinortodox.ro, Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinților. Aceasta a fost fiica lui Ștefan Joldea, comandant de artilerie la Cetatea Neamțului. Ștefan Joldea a trăit în comuna Vânători-Neamț și a avut două fiice, pe Marghita (Marghiolita) și pe Teodora. Aceasta din urmă se căsătorește cu Elefterie, însă nu după mult timp, cei doi îşi schimbă poziţia socială. Teodora a intrat la Schitul Vărzărești-Vrancea, iar soțul ei, la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, conducătorul mânăstirii se retrage în Munții Buzăului împreună cu Sfânta Teodora și cu câteva maici. După zece ani de viață austeră în Munții Buzăului, ajunge în Munții Neamțului.
Conform crestinortodox.ro, Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus-o pe Teodora în părțile Sihlei, unde se afla o casă părăsită. Acolo a rămas singură, numai cu Hristos și a petrecut mulți ani în cea mai aspră viaţă pustnicească.
Cuvioasa Teodora şi-a dedicat viaţa Domnului După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peștera de alături, unde rămâne până la trecerea în nefiinţă, ostenindu-se în post și rugăciune, pentru ea și pentru întreaga lume. Hrana şi-o procura din pădure, mâncând fructe sau iederă ce creștea pe stâncile Sihlei, numită iarbă dulce sau măcrișul Sfintei Teodora.
Familia domnitorului moldovean Mihail Sturza a reînnoit Schitul Sihla Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră, până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. În anul 1856, în timpul ocupației rusești, moaștele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpați.
Astăzi, 7 august, îi sărbătorim şi pe: Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul, împreună cu doi ucenici ai săi, Sfântul Cuvios Or din Tebaida (Egipt), Cuvioșii zece mii de pustnici din Tebaida, Sfinta Cuvioasă Potamia, Sfântul Sfințit Mucenic Narcis, patriarhul Ierusalimului, Sfântul Cuvios Asterie Singliticul, Sfântul Sozont din Nicomidia, Sfântul Iperehie, Sfântul Cuvios Teodosie, Sfântul Cuvios Dometie şi Sfântul Cuvios Nicanor.