Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Sfânta Muceniţă Chiriachi, sărbătorită pe 7 iulie

Articol publicat Marti, 07 Iulie 2015

de Mihaela SĂNDULOIU (office@101stiri.ro)

în Calendar religios

Sursa foto: crestinortodox.ro

Sursa foto: crestinortodox.ro
Sursa foto: crestinortodox.ro

Sursa foto: crestinortodox.ro

Sfânta Muceniță Chiriachi a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Dioclețian şi s-a născut din părinți creștini, într-o duminică. Acesta a fost și motivul pentru care Dorotei și Evsevia, părinții ei, i-au pus numele Chiriachi, care în limba greacă înseamnă duminică.

Potrivit crestinortodox.ro, aceasta a refuzat multe cereri de căsătorie, invocând că ea este logodită cu Mirele Ceresc și că-și dorește să moară fecioară. Unul din pretendenții respinși i-a spus împăratului Dioclețian că Sfânta Chiriachi este creștină. Din momentul aflării acestei vești, Sfânta Muceniță a fost torturată. Acoperită de răni din cap până în picioare, ea va fi tămăduită în chip minunat de un înger. În urma acestei minuni, mulți păgâni au crezut în Hristos și au primit moartea mucenicească. Sfânta Muceniță Chiriachi a fost ucisă prin tăierea capului.

Astăzi, 7 iulie, îi pomenim şi pe: Sfântul Cuvios Toma din Maleon, Sfântul Cuvios Acachie de la Scara, Sfinții Mucenici Peregrin și cei dimpreună cu dânsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin și Ghermano, Sfântul Mucenic Evstatie, Sfântul Policarp cel Nou şi Sfântul Evanghel.