Şi, pentru că încă sunt în Thassos şi mintea mea este atât de relaxată încât nici numele nu mi-l mai ştiu printre toate diacriticele, m-am agăţat de primul gând care mi-a trecut prin cap şi care este testat şi pus pe rol chiar şi în clipa aceasta. Care este secretul pentru un concediu reuşit. Unul în doi?
Negocierea, dragele mele! Ceva de genul: azi facem ce vreau eu, iar maine ce vrei tu! O să vedeţi că se termină repede cu ce vrea el - căci fie e prea obositor, fie el nu vrea prea multe şi apoi e timp berechet pentru ce vrem noi.
E bine să staţi, totuşi, cu ochii pe el şi, dacă îl simţiti plictisit sau obosit, să plusaţi un pic cu veselia şi cu un ness frappe, menit să îl revigoreze şi să mai reziste la o tură prin livada de măslini, în drum spre tufa de lavandă de pe marginea drumului pe care ne-am propus să o tundem niţel, aşa ca amintire. Pentru cei de acasă. Un pic, nu mult.
Şi dacă ştiţi că îi place ceva anume de la tavernă, dar voi vreţi doar o salată grecească, formulaţi corect propunerea: „Hai la tavernă, ca să poţi bea şi tu o bere adevărată!”.
Bărbaţii, fără să ştie, au o doză mare de egoism. Exact ca nişte copii cu egoul în formare. Dacă îi vrei cooperanţi şi protectori, e de ajuns să le dai ceea ce au nevoie. Ţine-le treaz interesul şi te vor urma peste tot.
Desigur, sunt şi momentele acelea în care nu va merge nimic din ceea ce vei încerca, dar nu e niciun bai: atunci suntem pregătite să luam trepiedul, camera foto şi toată bucuria din cameră şi să mergem la fotografiat în nocturnă pe malul Egeei.
El fie te va aştepta preocupat în cameră, fie te va urma la scurt timp.
Cu siguranţă, e mai bine să traversezi lumea în lung şi în lat însoţit de cineva, decât de unul singur. E mai amuzant. Când unul nu mai poate, poate celălalt, când unul doarme, celălalt conduce. Când nu are unul idei, are altul. Când unul e obosit şi vrea acasă, pe celălalt l-a apucat dragul de cărările de munte.
Şi, dacă ajung amândoi pe marginea Giolei şi unul nu are chef să sară în apă, celălat o va face, ştiind că undeva o pereche de ochi curioşi îl urmăresc: oare chiar o face?!
Oricum ar fi, în doi tot e mai plăcut decât de unul singur, cu condiţia să negociezi în anumite momente şi să te simţi bine întotdeauna, indiferent de ceea ce ai face!
Şi cred că la fel este şi în viaţă, căci viaţa în doi este un concediu prelungit în doi.