Sursa foto: Facebook/ Îndrăgitul percuționist constănțean, Corneliu Stroe, face parte și din actuala componență a legendarului band rock Euxin
Sursa foto: Facebook/ Îndrăgitul percuționist constănțean, Corneliu Stroe, face parte și din actuala componență a legendarului band rock Euxin
Iubitorii de rock progresiv și poezie sunt invitați, duminică, 17 mai, de la ora 19.00, la o seară specială de rock progresiv și poezie, găzduită de clubul constănțean Doors. Publicul de la malul mării se va (re)întâlni cu cel mai mare fenomen artistic constănțean al anilor `80, trupa rock Euxin, în noua componență. Membrilor din actuala formulă a legendarului band înfiinţat la Constanţa, în 1970, li se va alătura George Eugen Doinaru, în calitate de amfitrion şi recitator.
Trupa de rock progresiv a fost înființată în orașul de la malul mării de Dan Muşat (chitară solo), Jean Baciu (tobe), Nuţu Zahiu (vocal), Mircea Vâlcu (bass, voce) şi Corneliu Stroe ( tobe). S-a impus pe scena muzicală autohtonă și datorită premiilor obținute la diverse festivaluri studenţeşti din anii `70-`80. Poate că nu mulți sunt cei care știu că prima operă rock compusă şi interpretată în România aparţine formaţiei Euxin și a fost premiată în anul 1974, la Festivalul Naţional Studenţesc.
Actuala formulă a trupei Euxin îi include pe artiștii: Dan Muşat (chitară, voce), Corneliu Stroe (tobe), Eugen Cosma (chitară solo, voce), Bogdan Pârlea (claviaturi) și Remus Coandă (bass). Publicul care va participa la eveniment va avea șansa de a audia un fragment din opera rock „Noi care...”.
Biletele pentru concert se pot procura de la sediul clubului Doors, la prețul de 20 de lei. Rezervările se fac telefonic, la numărul 0763 66 16 22.