Până la Evaluarea Naţională 2019 au rămas mai puţin de trei luni, însă se pare că apropierea examenului nu prea îi îngrijorează pe elevii claselor a VIII-a. Acest fapt este demonstrat de rezultatele dezastruoase înregistrate la simulare. În judeţul nostru, mai puţin de jumătate dintre elevi, mai exact 41,31%, au reuşit să obţină note peste 5, la matematică. Cei mai mulţi, adică 21,96, au note cuprinse între 2-2.99, în timp ce procentul cel mai mic din statistica ISJ Constanţa, la această probă, îl reprezintă notele de 10.
Din cei 5706 de elevi participanţi la disciplina matematică, 45 au obţinut nota maximă, aceştia reprezentând doar 0,79% din numărul total. La română, lucrurile stau mult mai bine, demonstrând că elevii constănţeni şi-au însuşit mai bine această materie. Astfel, 70,24% dintre elevi au obţinut la proba de limbă şi literatură română note peste 5. Aici cel mare procent înregistrat, adică 16,92%, îl reprezintă elevii cu note cuprinse între 8 şi 8,99. În schimb, procentul notelor de 10 este mai mic la română, doar 4 elevi din Constanţa reuşind această performanţă, adică un procent de 0,07%.
Şi în ţară, situaţia notelor obţinute la simulare reflectă nivelul dezastruos al elevilor la matematică. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, spune că rezultatele la simularea Evaluării Naționale 2019 reprezintă un „semnal de alarmă”, puțin peste jumătate dintre elevi obținând note de peste 5. „Nu aş putea să spun că sunt mulţumitoare rezultatele, dacă acestea ar fi fost rezultatele de examen la evaluare clasa a VIII-a, au promovat 52%. Mi se pare că e nemulţumitor, au promovat adică au luat note mai mari de 5. Rezultatele de la evaluarea de la a VIII-a au fost teribil de nemulţumitoare, e un semnal de alarmă pe care nu vreau să-l țin ascuns, ci să vorbim public ca să remediem lacunele”, a spus Andronescu, la Digi 24.