Revelaţii. Albastru.

Nisipul deşertului, galben, sticlos, adus de vânt, îmi biciuia faţa şi îmi pătrundea adânc prin toată fiinţa, producându-mi diverse stări. Pe de o parte, mă uimea măreţia piramidelor care mă fascinau, aliniate după cine ştie ce geometrii sacre, iar de pe altă parte, amintirea ta. Îmi arătasei albumul cu vizita în Egipt şi, deşi nu ne cunoşteam pe atunci, mi-aş fi dorit să fiu acolo, cu tine. Fotografie după fotografie, îmi povesteai, cu toată admiraţia, fiecare desen în parte. Îţi plăcea să te identifici până la naturalizare cu băştinaşii care bântuiau celebrele morminte şi cu civilizația egipteană. Pozele în care apăreai cu turban şi cămăşi lungi, arăbeşti, erau preferatele tale. Odată mi-ai spus că, dacă nu erai medic, ţi-ai fi dorit să fii arheolog în Valea Regilor.

Încercam să văd acele locuri prin ochii tăi, mari, negri, adăpostiţi de gene prelungi, care trădau veşnic mirarea, ca un copil care descoperă pentru prima dată lumea.

Piatra de încercare a fost urcatul în Marea Piramidă a lui Keops, de care te simţeai foarte legat.

Ca să simt şi să înţeleg emoţiile tale, am urcat şi eu acolo. Ceva misterios și tainic m-a cuprins în acea încăpere, unde era sarcofagul faraonului, ca şi cum două flăcări se regăseau. Preţ de câteva clipe, m-am văzut, în timp, ca un flash de memorie, în acel loc, machiată strident cu albastru şi verde. Ochii îmi erau conturaţi cu cărbune negru, iar în creştetul capului, pe părul lung, de abanos, aveam o coroană  de aur cu safire. Camera funerară avea pereţii aurii şi plin de hieroglife, alături de lucrurile noastre dragi, pe care le vom lua cu noi în lunga călătorie. Toate aminteau de viaţa noastră, dar şi de sufletul lui etern, care îi dăduseră un destin propriu aici, pe pământ.

Un fior de moarte mi-a cuprins întreaga fiinţă. Cântecele preoţilor şi sunetele de tobe se auzeau pe scara îngustă care urca până în încăperea tainică din mijlocul piramidei. Am căzut în genunchi în faţa Zeului Unic şi a zeului Soare Amon-Ra, în dorinţa de a lua cu mine lumina şi căldura lui. Aşteptând finalul, am închis ochii derulând fericitele clipe trăite alături de bărbatul iubit şi hărăzit de zei. Decizia de a-l urma şi dincolo de moarte îmi părea atât de firească. Citeam la lumina făcliilor, un papirus, care era declaraţia eternă de dragoste a faraonului inimii mele, scris pentru mine şi lacrimi mari îmi curgeau pe obraz.

M-a trezit brusc, din acele clipe magice, de un bărbat care mă întreba într-o engleză cu un accent ciudat dacă sunt „OKKKK” ??! L-am privit straniu, iar privirea lui îmi amintea de cineva drag, din visare.  

Din pieptul meu aprins, ca un cuib în flăcări, o pasăre mare, Phoenix şi-a luat zborul spre lumină. Inima mea ştia că din cenuşa lui vor apărea mereu şi mereu alte înaripate cu pene de aur. Toate însă, îşi vor duce lunga sa viaţă solitară, hrănindu-se cu perle de tămâie, până când vor genera din cenuşa sa un alt mister al lumii.