Reţele de socializare

În ultima vreme se discută cu mult patos despre reţelele de socializare, între prieteni, în media şi chiar între membrii familiilor. Din toate direcţiile, zboară argumente pro şi contra, se petrec enervări, se admiră, se neagă, ori se acceptă, fără prea mult entuziasm. Admiratorii fervenţi ajung la concluzii... aproape filosofice - a fi sau nu fi pe o astfel de reţea face diferenţa între a exista şi a nu exista, în „ochii” Internet-ului, deci ai mapamondului. Circulă şi variate teorii ale conspiraţiei, despre care am auzit cu toţii şi care se convertesc în preţioase dovezi, pentru tabăra opozanţilor. În mijlocul confruntării - o singură idee: socializarea. Într-o bună zi a secolului 20, spre secolul 21, omenirea a simţit că se întâmplă ceva şi că însingurarea nu e bună, mai degrabă „împrietenirea” e de dorit, ca şi cum, până la acel moment, lucrurile astea nu erau ştiute. Mai mult, aceeaşi omenire are sentimente contradictorii: are mulţi „prieteni”, „socializează”, dar în unele momente, tot nu e suficient.

Şi tot stând pe gânduri, cu calculatorul în faţă şi cu reţeaua „de vorbă”, literatura şi o amintire din viaţă nu îmi dau pace.

Moromete şi Cocoşilă, din Poiana lui Iocan, sunt veşnic acolo, citindu-şi ziarele, socializează, se gâlcevesc şi „trăiesc” în mintea tuturor care au trecut prin roman, emblemă a unui timp pe care îl evocăm nu fără oarecari nostalgii. Reţeaua lor de socializare nu se va închide niciodată.

Celălalt episod, e o amintire transmisă de mama mea, în care, ea, copilă fiind, într-un oraş ardelean, era trimisă de bunicul să cumpere ziare: Dimineaţa, Curentul Universul, pentru ca bărbaţii, la o vorbă comună, să dezbată, pe înţelesul lor, cele ce se întâmplau în lume. Pe drum, mama repeta continuu, până la chioşc, numele ziarelor, spre a nu uita ce să ceară. De cele mai multe ori, nu uita!

Mă întorc la reţeaua de socializare, cu un sentiment de nelinişte: nu îi pot vedea pe cei cu care stau de vorbă.