Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Pulsul străzii pe drumul către grădiniţă

Articol publicat Miercuri, 21 Octombrie 2015

de Brîndușa DAN (brindusa.dan@101stiri.ro)

în Hot news, Nutriţie & Sănătate

Azi am plecat către serviciu odată cu părinţii care îşi duceau copiii la „grădi”. Tocmai ieşisem pe aleea din faţa blocului, când am dat ochii cu primul copil cu ghiozdănel în spate. În urma lui venea şi mama, preocupată şi absentă. I-am zâmbit copilului din tot sufletul, căci eram acolo, iar el m-a privit surprins şi suspicios. Nu era obişnuit cu zâmbetele de dimineaţă… A aşteptat-o pe mama lui, a prins-o de mâna şi a rămas cuminte în urma mea.

În capătul străzii am văzut o altă mămică, îmbrăcată într-un trening, cu un ghiozdănel în spate. Traversa în pas săltat stradă, însoţită îndeaproape de fiul ei, şi el îmbrăcat sportiv şi cu un ghiozdănel în spate. Am auzit-o spunând micului însoţitor, pe un ton energi şi vesel: „Ne grăbim, dar suntem atenţi”. Copilul râdea şi îşi urma părintele într-un pas vesel, săltat. Veselia şi prezenţa lor umpluseră stradă care era populată la ora aceea fie de părinţi care mergeau în linişte către „grădi”, cu un copil trist şi supus, de mână, fie se întorceau absenţi de la grădi, fără copilul adiacent. În contrast cu veselia şi pasul sportiv adoptat de mama şi băiatul poznaşi, stradă părea o scenă dintr-un film cenuşiu, cu oameni lipsiţi de viaţă. Carcase goale, figuranţi în propria viaţă… Ziua abia începuse, iar ei erau deja epuizaţi…

M-am întrebat câţi părinţi sunt conştienţi de vibraţia acestui început de zi şi nu numai, căci e posibil ca aceeaşi atitudine absentă să o manifeste pe tot parcursul zilei. Copilul e ca un burete care absoarbe tot. Se imprimă cu această stare şi, pur şi simplu, o adoptă, crescând astfel. Vibraţia lui scade, organismul se modifică, devenind unul rupt de ambient, de stimuli, defazat. Acest fapt duce la bulversarea sistemului imunitar. Un sistem imunitar bun este strâns legat de starea de prezenţa a omului, iar lipsa acesteia contribuie la faptul că, odată ce începe să meargă la „grădi”, copilul începe şi să se îmbolnăvească.

Am putea concluziona că starea de sănătate a copilului este o oglindă a atitudinii părinţilor faţă de clipă prezentă.

Deci, dragi părinţi, vreţi un copil sănătos şi armonios? Fiţi un părinte prezent şi armonios - copilul va deveni instant exact ceea ce sunteţi, căci el e doar o oglindă fidelă a dumneavoastră. Şi nu uitaţi că totul începe cu drumul de dimineaţă, către „grădi” -transformaţi-l într-o poveste memorabilă, pe care copilul să o trăiască în veselie în fiecare dimineaţă!

Jucaţi-vă clipa prezentă şi jucaţi-o cât puteţi de frumos!