Publisherul online 101stiri.ro, Brîndușa Dan, premiată la Concursul Național de Creație Literară „Fascinația Mării”

Brîndușa Dan, redactor-colaborator al publicației online www.101stiri.ro, a câștigat, de curând, premiul special al celei de-a III-a ediții a Concursului Național de Creație Literară „Fascinația Mării”, de la Constanța. Festivitatea de premiere a acestui concurs, organizat de Cercul Militar Constanța, Statul Major al Forțelor Navale și Cenaclul Literar „Mihail Sadoveanu” și care tinde să devină o tradiție în spațiul literar tomitan, a adus în atenție atât autori consacrați, cât și talente ce abia acum se lasă descoperite. Este și cazul Brîndușei Dan, publisher online care și-a câștigat deja un public fidel de-a lungul celor câteva luni de colaborare cu www.101stiri.ro.

La granița dintre jurnalism și literatură Inspirate din experiențele sale de viață, din propriile trăiri, eșecuri, dezamăgiri sau din propriile impresii despre diferite aspecte și probleme cotidiene, în care se regăsesc mulți dintre cititorii 101stiri.ro, articolele Brîndușei Dan trădează nu doar un bun jurnalist și un fin observator al psihicului uman, ci și un autor cu o manieră de scriere cu totul personală, tranzitând granița dintre jurnalism și literatură. Fie că sunt reportaje pline de culoare de la locul de desfășurare a unor evenimente culturale importante ale urbei de la malul mării, fie că sunt editoriale, pamflete, cronici sau eseuri, textele Brîndușei Dan poartă invariabil propria... poezie, dar și incisivitatea specifică unui bun jurnalist. Dealtfel, maniera sa unică de scriere i-a adus Brîndușei Dan și premiul special al prestigiosului Concurs Național de Creație Literară „Fascinația Mării”.

A concurat cu autori consacrați Aceasta a participat la ambele secțiuni ale concursului, conform cerințelor. Astfel, la secțiunea de poezie, a intrat în competiție cu cinci poeme, iar la secțiunea de proză - cu două texte scurte. Participanții la concurs au fost numeroși, din toată țara, iar printre câștigători s-au aflat, în general, autori deja consacrați. Dar iată ce ne-a declarat Brîndușa Dan: „Este prima dată când particip la un concurs literar și nici nu m-am pregătit prea mult pentru acest debut, fiind presată de timp. Am primit, totuși, premiul special, lucru la care nu mă așteptam, pentru că am participat cu două texte scrise pe fugă, o poezie mai veche un pic adaptată (trebuia să aibă legătură cu marea și a necesitat mici modificări pentru a se încadra în cerințe) și alte patru culese din filele de jurnal, fiind scrise și ele cu ceva timp în urmă. Nu știu foarte multe despre ceilalți participanți premiați, dar am înțeles că sunt deja consacrați, unii dintre ei având publicate cărți”. Brîndușa Dan a adăugat, referitor la ceremonia de premiere a concursului, din data de 3 octombrie: „A fost o festivitate bine coordonată, presarată cu momente artistice de o mare frumusețe, căci au cântat Mariana Butnaru (pe care am mai auzit-o și în alte ocazii și care îmi place în mod deosebit), Mădălina Tudor (o apariție nouă, cu o voce puternică și plăcută) și Vali Petcu (un magician al muzicii folk - chiar m-am relaxat și deconectat în acordurile lui de chitară). Mulțumesc Cercului Militar pentru această ocazie, pentru timpul și atenția pe care mi le-au acordat și pentru micul tablou pe care l-am primit odată cu premiul și care este de o mare gingășie și frumusețe, o adevărată încântare!”.

Pasionată de scris, dar și de fotografie - a luat lecții de la maestrul fotograf Bebe Pitei -, Brîndușa Dan este, cu siguranță, un nume de care vom mai auzi... Vă prezentăm mai jos textele cu care jurnalista a convins juriul Concursului Național de Creație Literară „Fascinația Mării”, de la Constanța.

 

Fascinaţia mării

Cei care locuiesc la malul ei ştiu că nu poţi părăsi oraşul fără să treci să o vezi. Pur şi simplu! Dacă o ignori, ea va face tot posibilul să te reţină şi, cumva, rămâi captiv în citadelă.

Marea are valurile pline de poveşti şi săruturi sărate, căci martoră a fost la toate. Te cheamă să îţi dăruiască din iubirea strânsă, ca să o porţi cu tine, mai departe. Să o presari pe unde treci, asemeni unei gâze pline de polen. Te face complice la iubirizare.

De aceea, toate drumurile din oraş îţi vor conduce paşii către mare. Fără să ştii, vei curge către ea. E suficient să te laşi purtat şi să nu te împotriveşti.

Marea e vie. Energia ei te poate năuci, dacă eşti nou venit pe ţărm. Asemeni unei femei fascinante care a intrat goală în odaia ta, poate fi caldă, blândă şi plină de tandreţe. Dar să nu te laşi înşelat de aparenţe, căci e o femeie capricioasă. Uşor şi brusc îşi poate schimba starea! Poate turba într-o clipă! Din motive pe care tu nu le vei cunoaşte niciodată.

Marea îţi poate da totul, dar, dacă te ataşezi, îţi şi poate lua totul într-o clipă. De parcă nici nu ar fi fost vreodată al tău!

Lângă ea înveţi uşor să iubeşti fără ataşament. Căci ea ştie, ca nimeni alta, să transforme în nisip de clepsidră iubirile şi posesiunile tale. Toate ţi se vor scurge printre degete, de te vei ataşa de ele...

Unii se mulţumesc cu ţărmul. Cred ei că dacă rămân acolo sunt protejaţi. Dar se înşeală, căci ţărmul e tot al ei. Uneori, la lună plină, nevăzută de nimeni, marea se plimbă goală pe ţărm şi strânge cu migală fiecare sărut. Îl ridică cu degetele ei verzi, îl ţine în lumina albă a lunii poleindu-l cu eternitate. Apoi îl lasă să alunece uşor pe primul val ajuns la picioarele ei.

Uneori dă peste ei, tinerii pierduţi în iubire. Pe ei îi va ascunde o vreme, făcându-i invizibili celor din jur, care nici nu vor bănui că acolo, la tâmpla mării, iubirea se înfăptuieşte.

Castelele de nisip sau desenele de pe ţărm, toate le ia cu ea în larg. Şi va aduce în loc spumă de mare, scoici şi iarbă.

Marea ştie ce simţi. Uneori se joacă cu asta şi, într-o vrajă de smarald, îţi va amplifica trăirea. De aceea, se mai întâmplă să nu ştii dacă ai fost doar tu acolo, sau nu. 

Deci nu te poţi baza, niciodată, pe poveştile pe care crezi că le-ai trăit la malul mării. Căci marea se bagă prin poveşti. Îi place să le facă arzătoare...

 

Suflete pereche

Chiar şi în cele mai fericite momente ale ei, se simţea ca un pescăruş care planează cu o singură aripă. Incompletă, nesigură în bătaia vântului.

Lângă el, însă, îi creştea şi a doua aripă. Lângă el simţea că totul devine posibil. Că nu mai există limitări, bariere. Devenea un vultur cu două aripi puternice, capabil de cele mai cutezătoare planări şi explorări înalte.

Odată, de mult, vorbiseră despre asta:

-Tu crezi în suflete pereche?

-Desigur! ... Îşi simt gândurile... Se atrag ca doi magneţi... Pot vorbi o zi întreagă, ca apoi să tacă nestingheriţi o altă zi întreagă...

Aici s-a oprit. A privit-o prin ochelarii cu lentile groase. Fără alte cuvinte.

Se cunoşteau din liceu. Ea îl iubea de atunci. Însă el, pe vremea aceea, încă se juca pe malul mării cu tubermane. Dar o văzuse... Îi văzuse deschiderea aripilor şi potenţialul. Atunci sufletele lor doar s-au atins uşor, fără ca ei să se atingă. Un mic preludiu pentru ce urma să fie peste ani, când, amândoi, ar mai fi crescut puţin.

În liceu realizaseră că pot comunica telepatic. Iar comunicarea aceea, după 20 de ani când s-au regăsit, a devenit rapid o conexiune puternică între ei.

Acum, oriunde ar fi, unul e conectat cu celălalt.

-Te-am aşteptat pe plajă! Mă bărbierisem pentru tine... Vroiam să te bag niţel cu capul la fundul apei! Iar tu nu ai venit...

Dar ea fusese acolo. La numai doi paşi distanţă de el şi copiii lui. Le făcuse zeci de fotografii, urmărind cu inima la gură fiecare gest al lui. Era un tată minunat. Iar copiii orbitau în jurul lui ca două planete în jurul soarelui...

L-a văzut scrutând zarea în căutarea ei.

I-a surprins şi tristeţea împletită cu dezamăgire, căci ea nu apărea.

I-a admirat postura dreaptă şi corpul solar.

A fost martor la toate jocurile dintre el şi copiii planetari.

-Am fost, dragul meu... chiar sub nasul tău. Am un aparat plin cu fotografii cu tine si copiii.

Vocea lui s-a înmuiat cu un abia simţit regret.

-Oh! Ai fost şi eu nu te-am văzut?!

-Da! Copiii tăi m-au remarcat. Vecinii de plajă m-au remarcat. Ba chiar au fost exasperaţi de câte fotografii, credeau ei, le-am făcut. De fapt, eu eram cu obiectivul doar pe tine şi copii... Ca un paparatzi ce sunt... “M-a cunoscut o lume toată, tu nu m-ai cunoscut”...

-...Păi cum să te vadă soarele, dacă tu esti în inima lui?! Tu orbitezi o dată cu el, eşti întodeauna în inima şi căldura lui! Daia nu te-am văzut, fată...

-Nu-i bai! Mulţumesc oftalmologului care ţi-a făcut ochelarii ceia. Căci tare fain a fost să te văd aşa şi tu să nu mă vezi. O altă faţă a ta... Unde eşti acum?

-La Timişoara!

-... Cum şi când ai ajuns acolo?! Că doar ieri erai aici...

-Distanţa e irelevantă între noi...

Fata a realizat că faptul că îl ştia acum la câteva sute de km distanţă nu schimbase cu absolut nimic felul în care îl simţea – el încă era acolo, lângă ea, la doar o suflare.

-Da, ai dreptate... Distanţa dintre noi e irelevantă...

 

Fascinaţia mării

Ma reîntorc în spirală către mine însămi.

Îmi privesc umbra printre firele de nisip
Şi mă caut în formă. Acolo e inima, ştiu...
Dar nu găsesc şi restul...
Înţeleg că am rămas doar o inimă.

Inima ce am rămas, mă întorc către soare şi cer
Şi primesc deplin tot cât se dăruieşte...
Preaplinul mă întoarce brusc către mare...
Ca să mă vărs acolo...

Sunt o inimă între cer şi mare...

Final în curcubeu

O undă doar ne mai desparte,

O mică zbatere, un dram de vânt.

Sau poate doar un val răsfrânt...

Războinic al luminii neînfricat,

Ce te reţine-acuma oare

Să reporneşti din nou la drum?

 

Asemeni fluturelui efemer,

Stau zâmbet colorat în soare.

Şi-atât cât voi putea să sper,

Te-aştep pe ţărmul meu de mare.

Tu, drag cărunt, mă vei găsi uşor

Plutind ghiduş lângă un puf de nor.

 

Şi inimile ni se vor atinge

În timp ce umbrele se potrivesc,

Umăr pe umăr, sânge peste sânge,

Şi-apoi picior peste picior.

Eu, muza ta-ndelung sortită,

Mă voi curba-nsfârşit multicolor.

 

Tristeţe şi iubire

Azi port o coamă împletită între tristeţe şi iubire,

O port uşor încolăcită pe umerii fragili cu piele.

Căci sânii mei mâna lui poartă într-un căuş nedefinit,

În aşteptarea şi tandreţea ce doar o umbră-au devenit.

 

De-aici tristeţea aceasta grea, ce-mi curge lin acum prin vene...

Căci toate câte sunt fireşti, se scurg uşor către pământ...

 

Iubirea este şi va fi mereu în coama mea, la ea acasă,

Căci asta-s eu, e părul meu, e tot ce ştiu să fiu vreodată.

Nu-i altă cale pentru mine, oricât aş căuta s-o schimb,

Iubirea-aceasta intrinsecă, e peste mine ca un nimb.

 

Ea mă ridică şi înalţă cu cele mai curate pene...

Iar uneori e atât de mare că arde orice legământ...

 

Cum de nu vrei?

Cum de nu vrei să laşi masca acum?
Tu chiar nu vezi că asta eşti?
Sunt aici, în faţa ta, chip pe chipul tău,
Inimă pe inima ta. Şi sunt tu.

Dar închizi ochii.
Nu vrei să te vezi. Alungi iubirea.
Te temi de recunoaştere.
O lacrimă sărată îmi curge în sânge.

Mă vărs în mine însămi
Aruncându-mă în neştiinţă...
Căci e nefiresc să alungi iubirea...
Şi nu vreau să mai ştiu de asta.