Cinefilii de la malul mării au parte de un weekend special, la Cityplex Tomis Mall din Constanța, unde este programat un spectacol-eveniment. Este vorba despre proiecția peliculei „Autoportretul unei fete cuminți" - debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu -, care este programată sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 19.20. Accesul este liber în limita locurilor disponibile, dacă veți achiziționa de la bar produse de minim 8 lei.
Rezervări se pot face la numerele de telefon: 0241.483.183 și 0241.483.186.
Film din categoria Dramă și Familie, „Autoportretul unei fete cuminți" îi aduce pe marele ecran pe actorii: Iris Spiridon, Emilian Oprea, Elena Popa și Andrei Enache.
Film multipremiat național și internațional Pelicula a avut premiera mondială la începutul anului, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam. Filmul a câștigat Marele Premiu la Festivalul „Crossing Europe" din Linz-Austria, premiul pentru cea mai bună regie, dar și premiul publicului la Bucharest IFF. De asemenea, același film a fost distins cu premiul publicului la Festivalul Filmului European de la București.
Povestea filmului... „Autoportretul unei fete cuminți" spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o „familie bună". Personajul, intrepretat de actrița de teatru Elena Popa, își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon) și întâlnirile - rare, dar mult așteptate - cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relație amoroasă. După mutarea părinților, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din București și se hotărăște să-și ia un câine - dorința ei din copilărie.
Distribuție Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinții regizoarei, Dan & Magdalena Lungu și producătoarea Anca Puiu.
Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea îi aparține lui Silviu Stavilă, sunetul - Vlad Voinescu și Filip Mureșan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu.
Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu - casa de producție Mandragora - și Ana Lungu.
Proiect 100% românesc „Autoportretul unei fete cuminți" este un proiect de film românesc, 100% independent, realizat de casa de producție Mandragora, cu participarea Papillon Film, Castel Film și Cinelabs România.
Urmăriți mai jos trailerul