Cafeneaua tătărească Jade Oriental Café din Constanţa găzduiește marți, 30 iulie 2019, de la ora 17.00, desfășura evenimentul “Poveștile Mamaiei”, care face parte din proiectul Experienţe Dobrogene, iniţiat de Inomar Cluster, în colaborare cu Asociaţia Culturală “Wild Art” și Ţăranii Dobrogeni.
Povestea frumoasă a stațiunii Mamaia a reînceput într-o zi de miercuri, 13 august 2014, ora 13.00, la Galeria Subacvatică de Artă Aqua Magic e Wild Art, din incinta parcului Aqua Magic, Mamaia, unde a avut loc evenimentul „108 ani de la inaugurarea Staţiunii Mamaia”.
Pe 13 august 2014, Asociația Culturală “Wild Art”, împreună cu regretatul Virgil Coman, istoric și director al Arhivelor Naționale Constanța, au organizat pentru prima dată, după mulți ani... Ziua Stațiunii Mamaia în parcul Aqua Magic. A urmat anul 2015, aceeași echipă frumoasă, “Wild Art” și Virgil Coman, la care s-au alăturat Asociația de Promovare și Dezvoltare Turistică Aqua Magic și VisitMamaia.ro., apoi în 2016, Caruselul Cooltural. În anul 2016, stațiunea Mamaia a fost sărbătorită... fără Virgil Coman, dar promisiunea de a-i respecta și promova activitatea cultural-științifică însoțită de ideea sa de a reînvia sărbătoarea stațiunii Mamaia va fi an de an dusă la bun sfârșit.
Iată ce spunea Virgil Coman, în sezonul estival 2014: “Din vara anului 1906, turismul românesc avea să devină mai strălucitor, prin apariţia unei perle pe litoralul românesc al Mării Negre. Datorăm acest fapt nimeni altuia decât primarului Ion Bănescu, cel care a conştientizat că frumuseţile acestor locuri, odată puse în valoare, pot aduce beneficii nu numai Constanţei, ci şi întregii ţări. Prin urmare, construirea unor băi la Mamaia, care să poată fi frecventate de turişti, a devenit o realitate în sezonul estival 1906, fapt demonstrat şi de mărturiile documentare păstrate în arhivele constănţene. Lucrările de construcţie ale acestui edificiu s-au ridicat la suma de 105380,13 lei, recepţia şi încheierea procesului-verbal de predare-primire dintre Primăria Constanţa şi antreprenoarea Ecaterina D. Nicolaescu realizându-se la data de 1 iulie 1906”.
În cadrul evenimentului “Poveștile Mamaiei” se va (re)lansa cartea autoarei Maria Cica, “Poveștile Mamaiei. Stațiunea Mamaia-111 ani”, iar gazda evenimentului Enise Ali, alături de invitata sa, Mirabela Burrichter, fiica Picurarlui din Stejaru, vor oferi publicului spre degustare, cu multă savoare, bucate tradiționale tătărești și produse armânești preparate în gospodăria picurarlui din satul Stejaru, Tulcea. “Poveștile Mamaiei” vor fi însoțite și de vinurile parfumate ale cramei Histria care vor oferi publicului prezent o adevărată experiență susținută de Mădălina Tănase.
Maria Cica, autoarea monografiei “Poveștile Mamaiei. Stațiunea Mamaia-111 ani”, care nu este la prima sa carte, a adunat laolaltă poveștile și realitățile stațiunii Mamaia, devenită în timp un reper al litoralului românesc. A legat de acest loc numele unor personalități proeminente, Regina Maria fiind una dintre cele mai importante personaje.
Iată ce spune autoarea Maria Cica: “Numele stațiunii Mamaia este de origine tătărească și vine de la Mamailî care însemna ceata lui Mamai. În iulie 2016, am lansat volumul “Poveștile Mamaiei”, în inima stațiunii Mamaia la Hotel Condor. În septembrie, la Palatul Suțu în București, iar în preajma Crăciunului la Muzeul de Artă din Constanța. De data aceasta vă dăm întâlnire la Cafeneaua Jade din Constanța, pentru o ultimă lansare în cadrul comunității tătărești din Constanța. Va fi ultima, căci au rămas mai puțin de 100 de bucăți din această ediție”.
Cartea “Poveștile Mamaiei. Stațiunea Mamaia - 111 ani” va fi prezentată de criticul și istoricul de artă Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța, care afirmă despre autoare că “a înțeles și prezentat pe larg, în scris și prin imagini, caracterul multietnic și multicultural al urbei, rolul dobândit prin poziția geostrategică, acela de a fi poarta deschisă a României către lume, dar și funcțiile pe care le îndeplinea inițial modesta așezare marină”.
Evenimentul “Poveștile Mamaiei” va fi moderat de dr. Laura Stroe, președinte Asociația Culturală Wild Art, unul dintre inițiatorii proiectului Experiențe Dobrogene care, prin inițiativa sa, îmbină încă o dată trecutul cu prezentul, transpunând vechiul în nou, recreând un fapt istoric într-o experiență dobrogeană.