Artista este o raritate în lumea femeilor pictoriţe de la Marea Neagră. Absolventă cu brio a Facultății de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Mădălina Jiji are o participare consecventă în gruparea expoziţională de la Hotelul Ibis, precum şi în spaţii consacrate din ţară şi străinătate. Cu un stil bine definit, consumându-și etapele evolutive cu discreţie încă din timpul studiilor, Jiji are un stil inconfundabil ce se sustrage definiţiilor.
Influenţată de lecturile plastice personale, arta Mădălinei pare a fi urmărită obsesiv, sugestiv şi subiectiv de umbra feminităţii, văzută simbolic şi transpusă pe pânză într-un stil decorativ, cu preţiozităţi de culoare, cu adăugiri de scoici, mătase, mărgele şi alte materiale ce dau, sub penelul artistei, nobleţe şi sacralitate chipului feminin.
Portretele pe care i le-am văzut în expoziţii descriu, în arabescuri şi volute graţioase de linii şi culori, chipuri de prinţese bizantine, amazoane, zâne, țărănci, unele cu aluzii fine la icoane ortodoxe vechi, altele cu elemente de artă populară, sunt toate realizate într-o manieră rafinată şi modernă.
Puzzle-ul pe care-l compune gradual, expoziţie după expoziţie, pare a întregi o compoziţie personală, într-o armonie construită pas cu pas şi bine gândita. Compoziţiile complexe realizate pe spații mari invită la meditaţie şi analiză minuţioasă, dincolo de percepţia estetică la prima vedere.
Eohippus, strămoşul calului, a fost omagiat de Mădălina Jiji în recenta expoziţie de la Arena Eqcvestria, denumită „Spirit Cabalin”. Tot ceea ce înseamnă forţă, energie, personalitate şi libertate, atribuite calului, sunt surprinse cu grație şi dezinvoltură de talentul şi imaginaţia pictoriţei. Ca artist de valoare, Mădălina Jiji are o energie creatoare inepuizabilă. Ea înscrie în arta contemporană o frumoasă pagină, demnă de luat în seamă prin stilul său ce o individualizează între artiştii de la Marea Neagră.