Cercul Militar Constanța găzduiește, joi, 27 august, de la ora 17.00, lansarea volumului de versuri „Strălucirea din ambră”, semnat de Ana Ruse. Autoarea mărturisește că este cea de-a cincea carte cu versuri de inspirație niponă pe care o semnează, volumul cuprinzând haiku și haibun - poeme în stil japonez.
Originară din Mehedinți, dar adoptată de mulți ani, de orașul de la malul mării, unde a fost profesoară, Ana Ruse este absolventă a Institutului de Învăţători şi a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, din cadrul Universității Bucureşti (1973). Poeta și publicista născută la data de 8 august 1939, în comuna Peri, județul Mehedinţi, este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea și autoare a numeroase cărți de poezie, proză și călătorii, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. A colaborat cu o serie de reviste culturale importante din țară, dar și de peste hotare și multe din creațiile sale sunt cuprinse în antologii. Ana Ruse a fost distinsă, în repetate rânduri, cu premii literare. În ultimii ani, s-a dedicat cărților de călătorie și poemelor de factură niponă.