Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, duminică, 27 martie, de la ora 17.00, un recital special, dedicat melomanilor de la malul mării. Evenimentul muzical va aduce în prim-plan artiști de prestigiu, atât din țară, cât și de peste hotare. Recitalul cameral cu intrare liberă îi va avea protagoniști pe violoncelistul italian Omar Flavio Careddu și pe pianista Andreea Bratu, un nume deja cunoscut iubitorilor muzicii din Constanța și nu numai. Evenimentul de la Muzeul de Artă Constanța va fi prezentat de muzicologul conf. univ. dr. Mariana Frățilă, de la Universitatea „Ovidius”.
Repertoriul recitalului constă în lucrări pentru violoncel solo, pian solo și pentru duo instrumental (violoncel - pian), fiind gândit ca un periplu istoric pornind de la muzica clasică a compozitorilor Johann Sebastian Bach, Luigi Boccherini, Charles Gounod, Gabriel Fauré la compozițiile crossover contemporane, cu influențe de jazz și muzică ușoară, ale autorilor Salvatore Sini și Gaby Kapps.
Dealtfel, patru dintre lucrările compuse de către compozitoarea australiană Gaby Kapps vor fi cântate în primă audiție absolută (mondială) în concert. Este vorba despre „Three Brief Nocturnes” pentru pian: „For a Lonely Night”, „A dialogue in the Night”, „Quasi Impromptu For a Restless Night” și „An Elegy of Passion” pentru violoncel și pian.
Compozitoarea Gaby Kapps, născută în Melbourne Pe numele său complet Maria Gabriella Cappelletti, compozitoarea Gaby Kapps s-a născut în 1970, în Melbourne, Australia, într-o familie cu origini italiene și certe înclinații artistice. Mama sa are o voce lirică frumoasă, iar tatăl scrie poezie.
Gaby Kapps a început să studieze pianul de la vârsta de 11 ani, la MacDonald School of Music în Melbourne, iar șapte ani mai târziu, a preferat să urmeze, în țara de origine a părinților - Italia - studii superioare muzicale la Conservatorium Musicale „Vicenzo Bellini” în Catania (Sicilia), sub îndrumarea prof. Pietro Cavallieri.
Apreciata compozitoare predă pian, dirijează ansambluri corale și este, totodată, o renumită cântăreață de jazz and blues.
Ce a inspirat-o pe Gaby Kapps când a compus nocturnele Referitor la cele patru lucrări care îi poartă amprenta creativă și care vor fi prezentate în premieră mondială la Constanța, compozitoarea Gaby Kapps ne-a dezvăluit: „Toate cele trei nocturne sunt de atmosferă și evocatoare, dând senzația de solitudine calmă într-o încăpere întunecată!”.
Despre partitura „A Brief Nocturne for a Lonely Night” în mi minor, Gaby Kapps spune că a fost scrisă într-o singură noapte, fiind inspirată deopotrivă de Satie, Fauré, dar având și ușoare influențe de jazz, în stilul Miles Davis.
„A Brief Nocturne for a Dialogue in the Night” în si bemol minor este, potrivit artistei, „cea mai... întunecată dintre cele trei nocturne, fiind inspirată de secrete și senzualitate”.
„A Brief Nocturne Quasi Impromptu for a Restless Night” în la minor face simțite stări de neliniște și frustrare, iar lucrarea „An Elegy of Passion for Violoncello and Piano” în A minor este inspirată de sfârșitul pasiunii și începutul unei perioade de tristețe, dar și a amintirilor dragi. „Dialogul dintre cele două instrumente este ca acela dintre doi îndrăgostiți care se despart”, sugerează compozitoarea.
„Sunt profund onorată că muzica mea se va auzi în premieră în România. Poporul român are o vastă tradiție în ceea ce privește școlile și facultățile de muzică, sunt oameni foarte talentați, care au o tradiție minunată în domeniul muzicii și nu numai. Îi admir pe români pentru determinarea pe care o au în a depăși problemele din trecut și pentru tenacitatea care vă caracterizează pe toți. În mod special, faptul că o cunosc pe maestra Andreea Bratu mi-a confirmat ceea ce am crezut mereu (n.r. despre români): versatilitate, determinare, cultivare, însoțite de muncă asiduă și un admirabil simț al identității naționale. Din nou, sunt fericită să ajung, în premieră, în țara voastră cu o cultură atât de bogată”, a declarat compozitoarea australiană cu prilejul mult-așteptatului recital de duminică, de la Muzeul de Artă.