“PĂRINȚII FAC GREȘEALA DE A INVESTI INUTIL ÎN COPIL. VOR SĂ ÎI OFERE TOTUL, SĂ ÎL FACĂ SĂ DEVINĂ CEEA CE NU AU PUTUT FI EI. E ATÂT DE GREȘIT! ÎI SFĂTUIESC PE PĂRINȚI SĂ INVESTEASCĂ ÎN EI, ÎN DEZVOLTAREA LOR PERSONALĂ!”

“Eu pentru asta trăiesc: pentru a ajuta copiii să devină oameni de succes, iar adulţii să îşi descopere potenţialul maxim”, ne-a mărturisit autoarea de cărți pentru copii Nicoleta Fotău, într-un interviu de suflet acordat 101stiri.ro. Jurnalistă de profesie, absolventă a Facultății de Ziaristică Hyperion București, promoția 2001, Nicoleta (Guzu) Fotău și-a descoperit, de ceva vreme, pasiunea de a scrie cărți pentru copii. A ajutat-o atât talentul său scriitoricesc, dar și experiența de mămică a doi băieței năzdrăvani, cărora a reușit, ca și altor mii de copii, să le insufle dragostea pentru literatură. În prezent, mămica – scriitoare originară din Buzău se mândrește cu o frumoasă colecție de cărți captivante pentru copii și cu o mulțime de fani provenind atât din rândurile celor mici, cât și ale părinților și bunicilor. În amplul interviu acordat 101stiri.ro, Nicoleta ne-a vorbit despre... muzele sale, despre cum reușește să împace viața de familie cu scrisul și le-a oferit părinților câteva sfaturi esențiale, recomandându-le să investească în primul rând în ei, în dezvoltarea lor personal, și apoi în copii!

Reporter (R.): Cum ai făcut trecerea de la jurnalism la literatură pentru copii? Cum ți-ai descoperit plăcerea de a scrie pentru cei mici?

NICOLETA FOTĂU (N.F.) Fiul meu, Antonio, avea 7 ani şi refuza să citească. Tot căutam poveşți care să îl încânte, dar nimic nu îl atrăgea. În vara lui 2017, am inventat “Nocturn şi copilul neastâmpărat”, tocmai din dorinţa de a crea ceva pe gustul lui, dar iniţial, nu am avut curaj să i-o citesc. Am pus-o în format electronic şi mi-am rugat câteva cunoştinţe să le-o citească propriilor copii. Reacţia a fost incredibilă, aşa că mi-a venit ideea să o public. Lui Antonio i-am oferit direct cartea şi nu i-a venit să creadă. Iar mie nu mi-a venit să cred că Nocturn chiar l-a acaparat. Iniţial, cartea a fost publicată în format mai mic şi arăta mai mult a broşură, dar povestea chiar se vindea. L-am rugat pe Antonio să mă ajute să îmbunătăţim cartea şi a pus atâta pasiune, încât am ajuns rapid la un format uşor de parcurs pentru copii şi, desigur, atrăgător. Aşa a început totul.

R.: Cărțile tale se bucură de mare succes. Ne poți spune care a fost declicul care a declanșat povestea fiecăreia dintre ele?

N.F.:  Nu m-am aşteptat să am atâta succes. Ideea mea iniţială a fost să ajung la copil prin intermediul unui personaj captivant. Oricât de calmi am fi noi ca părinţi şi oricâte argumente am avea, de cele mai multe ori eşuăm în a ne face ascultați. Eu am pus în gura lui Nocturn tot ceea ce mă preocupa atunci. Ştiam că sunt mulţi copii neastâmpăraţi, nemulţumiţi, care nu apreciază nimic în jurul lor, care nu vor să respecte regulile, refuză să citească, să înveţe, să fie disciplinaţi. Practic, tot ceea ce încercam să-i spun zilnic lui Antonio am pus în personajul Nocturn. Iar pe Nocturn îl ascultă copiii. Şi cumva nu ştii dacă e un personaj bun sau rău, aşa că din dorinţa de a nu-i speria, am făcut ca acţiunea cărţii să se dovedească a fi în final un vis. Toţi cititorii răsuflă la final uşuraţi şi se întreabă: dar dacă ar fi realitate? Şi chiar poate fi realitate, este realitatea dură a multor copii care sunt răpiţi.

Ulterior, i-am creat lui Nocturn un frate, moşul Nu-Vreau. Acesta îi învaţă pe cei mici câteva lecţii importante, prin intermediul aceluiaşi copil din prima carte. Cititorii îl iubesc imediat pe Nu-Vreau şi sunt alături de personajul principal în încercarea lui de a deveni un copil model.

Fiecare carte vine cu multă morală şi o serie de informaţii explicate pe înţelesul celor mici. Copiii îşi doresc să fie mai ascultători, mai buni. Încerc să trezesc ceva în ei. Fiecare carte este o chemare la acţiune. Şi nu am o singură morală sau o singură temă, ci mai multe într-o singură carte. Practic, când rogi un copil să îţi spună ce a înţeles dintr-o poveste, nu se mai opreşte din vorbit, iar asta e minunat.

R.:  Câte volume ai lansat până în prezent? 

N.F.: În primăvara lui 2018, a văzut lumina tiparului cartea “Nocturn şi copilul neastâmpărat”. În acelaşi an, am publicat cartea “Nu vreau”, simultan am retipărit “Nocturn şi copilul neastâmpărat” în varianta îmbunătăţită şi tot în 2018, a apărut o carte superbă de Crăciun. Vorbesc de “Moş Crăciun rămâne în oraş”, o poveste minunată plină de magie şi morală, care a prins rapid la public. A fost cadoul de Crăciun al multor copii, dar este foarte iubită şi de adulţi datorită învăţămintelor ei. Se poate citi în orice moment, pentru că te pregăteşte pentru sărbătoarea Crăciunului şi este plină de emoţii. A ajuns în multe şcoli, s-au făcut fişe de lucru la ea, ba chiar am văzut un fragment de text pe o fişă de evaluare de la clasa a II-a şi nu-ţi pot explica în cuvinte ce am simţit atunci.

În primăvara acestui an, am lansat “Am curaj!” şi s-a vrut o continuare la “Nocturn şi copilul neastâmpărat” şi “Nu vreau”. Este despre temerile izvorâte din jocurile online. M-am confruntat cu această problemă acasă din cauza personajului Momo, aşa că am simţit nevoia să trag un semnal de alarmă. Este o carte care place copiilor şi îi şi pune pe gânduri în privinţa tehnologiei.

“Micuţa învingătoare” a fost creată ca o carte de premii. Multe cadre didactice doreau să ofere ca premiu la final de an o carte scrisă de mine, însă mulţi copii citiseră deja tot ceea ce publicasem. Am scris această carte pentru a învăţa copiii despre voinţă, perseverenţă, despre cât de mult trebuie să munceşți pentru a ajunge unde îţi doreşți. Şi pentru că domnii învăţători munceau să creeze fişe de lucru, m-am gândit să le uşurez muncă. Am pus în a două parte a cărţii o serie de fişe, care să îi ajute pe copii să îşi fixeze bine în minte cunoştinţele acumulate. Pe această cale îi mulţumesc doamnei învăţătoare Georgiana Dicu pentru ajutorul dat în crearea fişelor.

Toate cele cinci cărţi au fost publicate la Editura Hoffman, care m-a ajutat şi m-a susţinut de la început. Cu ei voi merge mai departe.

R.:  Ce alt proiect editorial ai în pregătire?

N.F.: Pregătesc o carte pentru copiii de şcoală şi va apărea în această toamnă. Va avea, de asemenea, fişe pe care să se lucreze şi sunt convinsă că va avea impact datorită tematicii. De asemenea, am în lucru o carte de poveşti pentru copii mai mici. Până acum m-am adresat doar celor peste 6 ani, însă nu mare mi-a fost mirarea să aflu că am o mulţime de fani mititei. Murmură numele lui Nu-Vreau şi adoră să li se citească din cărţile mele. Aşa că m-am gândit să scriu şi pentru ei. Am acasă un copil de 5 ani, aşa că nu mi-e deloc greu să fac asta. În măsura în care îmi va permite timpul, voi încerca să duc la bun sfârşit şi acest proiect. Momentan, au prioritate miile de copii care mă citesc şi care aşteaptă cu nerăbdare noutăţi.

R.:  Cărțile tale au și o grafică atractivă. Tot singură te ocupi și de realizarea ei?

N.F.: La primele două cărţi nu am pus prea mare accent pe ilustraţie. Eram foarte concentrată pe ceea ce doream să transmit. Mă gândeam că nu vând hârtie, ci valoare. Am lucrat cu ilustratoarea Miriam Tomiani, un om extraordinar, cu care m-am înţeles de minune. Apoi am vrut să scot la urgenţă cartea de Crăciun şi poate părea o nebunie să vrei să publici o carte în 2-3 săptămâni, dar eu am această doză de nebunie. Miriam era proaspătă mămică şi nu îmi permiteam să o stresez, cu atât mai mult să aştept. A trebuit să găsesc împreună cu editura o altă soluţie şi mi-a revenit mie sarcina de a alege din milioanele de poze pe care mi le-au pus la dispoziţie. Au fost zile întregi şi nopţi în care am căutat, am încercat să le pun cap la cap. Unele imagini erau extrem de scumpe, altele necesitau multe modificări. Echipa de la editură a reuşit să-mi înţeleagă “piticii” din cap. Neriah, fata care mi-a făcut grafica, s-a întrecut pe ea. Am fost atât de fericită când am văzut produsul final, încât nu mă vedeam lucrând cu altcineva. Tot ea a făcut grafica celorlalte două cărţi care au urmat.

În timp am înţeles că e important aspectul, de aceea petrec chiar şi săptămâni pentru a alege imaginile. Folosim hârtie de cea mai bună calitate, pentru că am cititori care merită să aibă acasă produse frumoase. În general, cititorii revin şi au toată colecţia, aşa că vreau să aibă cărţi frumoase, să vadă o evoluţie reală în text şi grafică.

Şi pentru că a venit vorba de editură, aş vrea să îi mulţumesc lui Andy Barcan, care m-a ajutat să fac primii paşi ca autor. De asemenea îi datorez mii de mulţumiri lui Cosmin Barcan, care mă suportă şi caută mereu să mă mulţumească. Deci cred că noi toţi suntem responsabili pentru că a ieşit un lucru uimitor dintr-o simplă idee.

R.: Cum pot intra în posesia cărților tale cei interesați?

N.F.: Cărţile mele se pot comanda exclusiv pe internet. Nu am spus “da” până în acest moment unei librării pentru că îmi doream să ajung la cât mai mulţi copii. Nu am vrut să fiu peste tot, dar totodată, cărţile să stea aruncate pe un raft prăfuit. Dacă o să accept să îmi pun cărţile într-o librărie, trebuie să mă asigur că la vânzare e un om cu suflet, informat, care înţelege valoarea cărţilor pe care le vinde. Îmi plac oamenii care ştiu ce să-ţi recomande, care au citit deja. Din păcate, aceştia sunt rari. Mi s-a întâmplat să întreb în librărie de o carte celebră şi să primesc răspunsul “eu sunt doar vânzătoare”. Cărţile pot fi cumpărate de pe site-ul meu https://povestipentrucopii.ro sau de pe pagina mea de facebook. Tot acolo anunţ şi noile locuri de unde pot fi achiziţionate cărţile.

R.: Fiind și mămica a doi băieței năzdrăvani, cum ai reușit să împaci scrisul cu viață de familie?

N.F.: Nu-i deloc uşor. Scriu printre picături, iar livrările le fac împreună cu ei. Coletele uneori le facem împreună, aşa că se mai întâmplă să plece de la mine puţin… jumulite. Uneori când scriu, îmi uit idea, pentru că trebuie să merg să ajut pe unul dintre ei. De fiecare dată am parte de presiuni din partea lui Antonio, care are propria viziune şi tot încearcă să şi-o impună. Cărţile mele sunt inspirate din viaţa noastră de zi cu zi, din problemele pe care le întâmpinăm. Antonio este cel care vrea să îi fie respectat personajul Titi şi îşi asumă meritele. La site a fost greu să îmi spun părerea, pentru că Antonio este pasionat de design şi vrea să facă totul singur. Iulian, în schimb, se maimuţăreşte şi mângâie cărţile. Înţelege că sunt scrise de mama lui, pentru că le vede peste tot prin casă. Când li s-a citit la grădiniţă din cartea “Nu vreau”, m-a zăpăcit acasă. La fel cu povestea de Crăciun, când plimbă neîncetat cărţile, iar eu mă temeam că le va îndoi paginile sau le va păta şi eu le voi livra aşa, fără să observ. În concluzie dacă nu pot fi lăsată să creez liniştită, îmi implic copiii. Poate de aceea cărţile au farmecul lor. Am copii geniali, moderni, dar totodată, blânzi şi buni, creativi şi dornici să evolueze.

R.:  Care carte dintre cele scrise de tine o preferă copiii tăi?

N.F.: Iulian îl iubeşte pe moş Crăciun. S-a îndrăgostit de cartea “Moşul rămâne în oraş” la prima vedere. Îi place şi “Nu vreau”.  Antonio, în schimb, fiind mai mare, este pasionat de ceea ce scriu. Îi place că stă cu sufletul la gură, că are parte de mister, umor, dar şi de multă morală. Nu se poate hotărî dacă preferata lui este “Nu vreau” sau “Micuţa învingătoare”. “Am curaj” şi “Nocturn şi copilul neastâmpărat” l-au făcut să se simtă cumva vulnerabil, pentru că s-a regăsit prea mult în personaj. Povestea de Crăciun l-a fascinat, dar “Micuţa învingătoare” este ultima şi e încă sub impactul lăsat de carte.

R.:  Ca autoare de cărți pentru copii, ce le recomanzi părinților?

N.F.: Să investească în ei înşişi. Asta în primul rând. Părinţii fac greşeala de a investi inutil în copil. Vor să îi ofere totul, vor să îl facă să devină ceea ce nu au putut fi ei. E atât de greşit! Îi sfătuiesc pe părinţi să investească în ei, în dezvoltarea lor personală. Să încerce să fie un model pentru copil, pentru că asta este, de fapt, cheia. Nu-i transmite copilului că munca e grea, că eşti obosit şi câştigi bani puţini. Te aştepţi apoi ca el să crească pregătit să facă orice în viaţă? Nuuu, va aştepta un salariu mare şi va creşte cu convingerea că viaţa e grea, că munceşți mult pe bani puţini sau, în cel mai fericit caz, că se poate mai mult decât părinţii lui, dar că asta poate nu e pentru el. De asta insist pe ideea că părinţii trebuie să lupte să fie la nivelul la care vor să-şi vadă copiii.

Şi mai am o recomandare: să investească în cărţi, să-şi încurajeze copilul să citească. Părinţîi să aibă cărţi pe noptieră, să citească zilnic, să înveţe copiii importanţa lecturii. Propriul model va avea mai mult succes decât să impui copilului să citească. Dacă îl forţezi, cărţile vor fi doar o pedeapsă. Cine vrea să fie pedepsit?

R.:  Știu că ești interesată și de dezvoltarea personală. Ce proiecte ai în acest sens?

N.F.: Am un program pe care îl pregătesc şi care va fi demarat din toamnă. Este despre cum să gândim pentru a avea rezultatele dorite. Mii de oameni aplică anumite principii şi au rezultate, în timp ce restul se plânge că nu se poate. Viaţa e frumoasă şi poţi lua de la ea tot ceea ce este mai bun, dacă ştii principiile pe care să le aplici. Nu este vorba doar despre gândirea pozitivă, e mai mult de atât. Este ceea ce trebuie să ne învăţăm copiii pentru a avea în viaţa lor iubire, prosperitate, succes. Este ceea ce trebuie să ştim noi pentru a fi fericiţi şi pentru a ne creşte copiii fericiţi. Acest program se întinde pe o durată de 8 săptămâni şi are ca scop trezirea părinţilor. Copiii citesc cărţile mele şi învaţă nişte principii, apoi încearcă să le aplice. Din păcate, uneori părinţii nici măcar nu înţeleg şi atunci se miră că nu sunt pe aceeaşi lungime de undă. Acest program se adresează tuturor părinţilor care vor o viaţă mai bună pentru ei şi copiii lor.

R.:  Ce ne spui despre tine?

N.F.: Văzându-mă din afară, sunt, cred, o persoană care vrea mereu mai mult. Poate enervează cumva încăpăţânarea mea de a arăta că se poate trăi frumos, că putem fi un exemplu pozitiv pentru copiii noştri. Mulţi părinţi nu sunt pregățiţi să accepte că nu suntem în măsură să cerem de la copii ceea ce noi nu putem oferi. Generaţiile s-au schimbat, aşa că suntem forţaţi să ţinem pasul. Chiar dacă tehnologia ne enervează acaparându-ne copiii, trebuie să recunoaştem că ea ne şi ajută. Copiii de azi au un coeficient de inteligenţă mult mai ridicat şi cred că oricine poate recunoaşte că un copil va îndeplini mult mai repede un task pe o tabletă sau pe un telefon decât un adult. Eu mă zbat cumva pe aici, la graniţa dintre carte şi tehnologie. Da, ştiu, mai nou există ebook-uri (am şi eu două). Dar nu se compară a ţine în mână o carte în format fizic cu a butona un telefon, nu-i aşa? Eu sunt cea care merge în pas cu noul şi se bucură de el, în timp ce apreciază vechiul. Şi îmi doresc din suflet să ajut cât mai mulţi copii să crească frumos, punând preţ pe ceea ce e de importanţă. Mai mult de atât, simt că m-am născut să ajut cât mai mulţi oameni să facă lucruri de valoare, de aceea îi aştept pe părinţi în programul meu, pentru a arăta că se pot obţine lucruri minunate, dacă ştii pe ce butoane să apeşi.

R.:  De ce ai decis să renunți la jurnalism, mai ales că ai și pregătirea necesară în acest domeniu?

N.F.: Cred că nu m-am mai regăsit în peisajul autohton. M-aş întoarce în orice moment, dacă mi s-ar propune să vin cu ceva care să ajute, să schimbe mentalitatea, să pot influenţa şi să văd rezultate concrete. Acolo unde eram, am simţit că nu mai am nimic de făcut sau că nu mai sunt lăsată să fac ceva. Prin cărţile mele pot ajuta copiii şi părinţii, iar asta e cea mai mare satisfacţie. Programul la care lucrez va concretiza multe idei, va schimba vieţi, aşa că nu regret decizia luată. Simt că sunt pe drumul cel bun. 

R.:  Cum ai reușit să le insufli copiilor tăi dragostea pentru carte? Și ce îi sfătuiești și pe părinți sau bunici, astfel încât și copiii/ nepoțeii lor să-și dezvolte apetitul pentru citit?

N.F.: N-a fost deloc uşor. În era tehnologiei, e greu să pui copilului în mână o carte. E şi mai greu să speri că îi va plăcea şi că n-o va închide în următoarele cinci minute. Cea mai importantă cred că e puterea exemplului. Dacă eu am pe noptieră un teanc de cărţi, dacă citesc zilnic, dacă merg la librărie şi cumpăr cărţi, dacă e clar că prefer să fac asta în locul oricărei emisiuni tv, atunci şi copiii sunt curioşi. Iniţial citesc în joacă, se prefac, apoi chiar vor să te imite şi citesc ce au la îndemână. În timp, începe să le placă. Asta ar trebui să facă părinţii şi bunicii: să citească mult. Copiii mei au cărţi peste tot. Iulian nu prea ştie decât să strice, dar Antonio este foarte selectiv. Împlineşte 10 ani în septembrie dar este cât se poate de critic. Cunoaşte autori şi îmi spune ce să fac pentru a scrie cărţi de top.

R.:  Cu siguranță că până acum ai primit feedback din partea celor care ți-au achiziționat volumele. Care a fost cea mai frumoasă... apreciere venită din partea lor?

N.F.: Wow… sunt multe. Zilnic primesc mesaje de apreciere, iar asta e ceva minunat. Depăşeşte cele mai mari aşteptări ale mele. Ce pot să-ţi spun este că mă emoţionează copiii care fac eforturi pentru a-mi cumpăra cărţile. Sunt puşti care vin la mine cu bănuţii lor de buzunar şi, deşi îmi vine să le ofer cărţile gratuit, mă abţin, pentru că ei au nevoie să simtă aprecierea efortului lor. Doar eu i-am învăţat în cartea “Nu vreau” cât de important e să apreciezi efortul pe care îl face cineva din jurul tău.

Într-o zi, la Oneşți, după o lansare a cărţii “Moşul rămâne în oraş”, un băieţel a venit la mine şi mi-a spus cu o voce atât de dulce “Scrieţi cărţi foarte frumoase. Să nu vă opriţi”. La Buzău, un puşti de vreo 10 ani mi-a spus: “N-am ştiut că există şi cărţi frumoase”. Am rămas fără cuvinte, pentru că eu văd toate cărţile frumoase. Am mai avut o surpriză la Galaţi, unde copiii credeau că scriitorii sunt doar nişte bărbaţi bărboşi, care spun lucruri neinteresante. Ideea e că mulţi copii ajung să citească datorită mie, iar asta este cumva peste aşteptările mele. Fireşte că îmi doresc să influenţez, dar atunci când eşti pus faţă în faţă cu aceşți copii, care se uită la tine ca la o vedetă, ca la o soluţie, atunci eşti bulversat. Când auzi acele voci cristaline, bucuroase că te-au descoperit, e mult mai important decât zecile de mulţumiri venite de la părinţii care se simt binecuvântaţi că au copii care citesc. Tot ceea ce aud de la ei mă responsabilizează enorm şi mă lupt să fiu cu următorul proiect cel puţin la înălţimea aşteptărilor lor.

R.:  Ai un mesaj pentru cei care vor să te cunoască mai bine, cât și să descopere universul cărților tale?

N.F.: M-aş bucura să mă urmărească îndeaproape. Îi sfătuiesc să intre pe site-ul meu, să se aboneze şi să citească email-ul săptămânal de la mine. Nu-mi place să abuzez de bunăvoinţa şi timpul lor, aşa că le scriu rar, iar atunci încerc să îmi sintetizez activitatea. Cu siguranţă vor găsi ceva de folos în orice informaţie primită de la mine. Eu pentru asta trăiesc: pentru a ajuta copiii să devină oameni de succes, iar adulţii să îşi descopere potenţialul maxim.