Patru ani de când duhovnicul ortodox s-a ridicat la ceruri Astăzi, 20 iulie, în zi de mare sărbătoare a creștinității, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, credincioșii de la malul mării sunt așteptați la o conferință - omagiu în memoria părintelui Arsenie Papacioc (15 august 1914 - 19 iulie 2011). Ieri, 19 iulie, s-au împlinit patru ani de când duhovnicul ortodox al Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol s-a ridicat la ceruri, la vârsta de 97 de ani.
Cuvântul de deschidere a acestei conferințe, care este programată de la ora 19.00, va fi susținut de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și de protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian”.
Proiecție de film, lansare de carte și recital al coralei Armonia În cadrul evenimentului va putea fi vizionat filmul „Iată Duhovnicul”, va avea loc lansarea cărții „Ochii prin care vedeam cerul” - mărturii, iar corala Armonia, recent medaliată cu aur în Germania, la o competiție internațională, va susține un recital.
Organizatorii, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” și Institutul Ortodox de Științe „Învierea”, cu susținerea Arhiepiscopiei Tomisului, invită creștinii ortodocși să simtă bucuria reîntâlnirii cu Părintele Arsenie Papacioc.
Condamnat în închisorile comuniste Arsenie Papacioc este considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei. S-a născut pe 15 august 1914, ca al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca, iar casa părintească se afla în satul Misleanu, din județul Ialomița. Din anul 1976, a devenit duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol, însă viața sa, care face subiectul multor cărți și documentare, l-a supus la nenumărate încercări, fără ca părintele Arsenie Papacioc să își piardă credința și dragostea pentru oameni. Aceasta chiar dacă a avut de înfruntat închisorile comuniste și nedreptățile, fiind arestat de două ori, pentru participare la rebeliunea legionară și respectiv, apartenența la „Rugul aprins”. A fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, în vara anului 1958, dar a fost a fost grațiat în 1964, de la închisoarea Aiud. Despre viața monahală a lui Arsenie Papacioc și cum a devenit chilia sa de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol loc de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni din toată țara, cât și despre povețele, sfaturile duhovnicești și minunile săvârșite în timpul vieții puteți afla la conferința de astăzi, de la Casa de Cultură.