Fotografiile lui ne surprind prin autenticitate, expresivitate şi fidelitate faţă de realitate. Ne îndeamnă să „ascultăm” imaginea, să privim dincolo de aparenţe, să descoperim povestea. Este nebunie pură, pentru că realul pe care îl oferă este… absolut. Daniel Titirică este tânărul care ne ţine în viaţă amintirile. S-a îndrăgostit de fotografie la 23 de ani când, la recomandarea unui fotograf profesionist, a citit „Arta şi percepţia vizuală” a lui Rudolf Arnheim, cartea care i-a schimbat cursul vieţii. Odată ce a început să înțeleagă fotografia, nu s-a mai dezlipit de aparat, purtându-l peste tot cu el.
Reporter (R.): Ce tip de fotografie practici?
Daniel Titirică (D.T.): Îmi place să captez ceea ce văd, așa cum se vede, pentru că vreau să surprind povestea a ceea ce fotografiez. Aș spune că am un stil fotojurnalistic. Îmi place să fotografiez interacţiunea oamenilor cu ei înșiși și cu mediul lor.
R.: Ce aparat şi ce obiective foloseşti?
D.T.: Am preferat un DSLR - Sony A700 - pentru că am vrut aparatură solidă, care să funcționeze în orice condiții. Mai tot timpul folosesc obiective fixe. Am câteva mai vechi de la Minolta (50 mm și 24 mm), pe care le folosesc cel mai des, dar și câteva obiective rusești de pe vremea când aparatele erau manuale. Eu nu sunt obsedat de aparatură și nu țin neapărat să am ce e mai nou, când îmi pot face treaba cu ce am acum. Există, într-o oarecare măsură, și problema costului, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care nu prea folosesc filmul, dar asta nu are prea mare relevanță. În fotografie contează mai puțin echipamentul și mai mult cum e folosit.
R.: Ce fotografi consacraţi te inspiră?
D.T.: Unul dintre preferaţii mei este Steve McCurry. Poate capta scene de care mulţi nu au nicio idee și o face într-un fel în care îți ține privirea fixată pe fiecare fotografie. Fotografiile lui reflectă ce fel de persoană este. Se vede că îi place mult ceea ce face. Este unul dintre cei mai buni fotografi. Henri-Cartier Bresson a fost un fotograf extraordinar. Stilul lui a fost nemaivăzut. Foarte mulți fotografi au fost inspirați de lucrările sale. El a schimbat fotojurnalismul. De enumerat mai sunt Nick Brandt, Michael Kenna, Cristian Crisbășan, Andrei Vocurek, Boris Savelev şi mulţi alţii.
R.: Ce părere ai despre afirmaţia „O fotografie face cât o mie de cuvinte”?
D.T.: Din nefericire ar trebui schimbată în „O fotografie bună face cât o mie de cuvinte". Prea mulţi uită înțelesul ei şi în cele din urmă, o transformă în „O mie de cuvinte fac cât o fotografie". Fotografia trebuie să spună o poveste. Dacă are nevoie de un text mare, care să îi explice înțelesul, înseamnă că ea nu arată ceea ce ar trebui.
R.: Cum ai reuşit să rezişti tentaţiei programelor de editat?
D.T.: Pentru mine, a fost ușor să nu exagerez cu postprocesarea. Îmi place să captez realitatea. Există ideea de a rezolva problemele unei fotografii editând-o. Editarea nu poate ascunde defectele. Fotografia trebuie să fie bună de când a fost captată. Procesarea o poate înbunătăţi, dar trebuie să existe ceva de îmbunătățit. Editarea complexă a fotografiilor este bună, dar nu se potrivește în orice categorie a fotografiei.
R.: Cât de ofertantă esta piaţa muncii constănţene în domeniul fotografiei?
D.T.: Este o piaţă foarte competitivă. Așa şi trebuie să fie, dar la noi se întrece măsura. În general, fotografii români, dar mai ales cei constănțeni, sunt mai mult preocupaţi de doborârea concurenței prin orice modalitate și mai puțin de dezvoltarea proprie. Situația este și mai dificilă pentru fotografii aflaţi la început de drum care sunt, în cel mai bun caz, descurajați. Astfel, preţurile cresc, iar calitatea rămâne la acelaşi nivel sau e chiar dată la o parte
R.: Ce planuri de viitor ai?
D.T.: Voi continua să fotografiez și să evoluez. Întotdeauna voi avea de învățat, iar asta mă împinge de la spate. Oamenii sunt dezamăgiți de locul de muncă. Mulți nici măcar nu știu ce vor. Eu am aflat ce vreau şi coincide cu ceea ce îmi place. Combinația dintre cele două mi se potrivește cel mai bine.
R.: Ce părere ai despre noul trend... fotografia selfie?
D.T.: Autoportretul este bun, dar de când a fost transformat în selfie, nu mai are nicio noimă. Nu sunt împotrivă, dar nici nu îmi place. E o tendințâ născută pe site-urile de socializare de către copiii dornici de atenție. Și cum oamenii vor să fie plăcuți de cei care sunt la modă, s-au lăsat duși de val.
R.: Am avut ocazia de a te vedea în timpul muncii. Eşti dedicat fiecărui cadru. Asta-i reţeta succesului?
D.T.: Da, cu siguranţă. Mie îmi pasă de ceea ce fac. Întotdeauna trag de mine să scot ce-i mai bun. Nu cred că există succes fără dedicare. Mai am mult până pot spune că am reușit pe plan profesional, dar am răbdare.
R.:Tot mai mulţi tineri se îndreaptă către fotografie. Poate oricine să fie fotograf? Sau trebuie să fii înzestrat cu un simţ de observaţie extrem de fin?
D.T.: Simțul fin de observație se poate dezvolta pe parcurs. Nu este o condiție pentru început. Un fotograf trebuie să fie deschis din punct de vedere creativ. Trebuie să accepte că la început va face cele mai slabe fotografii și că poate deveni fotograf doar învățând din ceea ce face. Cine nu acceptă că o cameră foto nu te face fotograf, nu poate fi fotograf.
R.: Un mesaj pentru cititorii www.101stiri.ro?
D.T.: Toţi trebuie să încerce arta (pictura, desenul, sculptura, muzica), pentru a nu regreta mai târziu. Regretul meu este că nu m-am apucat de fotografie mai devreme.