Mişcarea feministă şi pierderea feminităţii

Mişcarea feministă Femeile sunt diferite de bărbaţi şi e minunat că e aşa. A fost, însă, un moment în care femeile şi-au dorit să devină egale bărbatului şi au cerut dreptul la muncă, dreptul la vot, dreptul la pantaloni şi chiar dreptul de a bea cot la cot în crâşmă cu bărbatul.

Aşa a început mişcarea feministă. Care, de fapt, a „ridicat” femeia de la rangul de fiinţă divină, respectată, la cea de fiinţă exploatată şi hulită cot la cot cu bărbatul.

Înainte de mişcarea feministă, femeia avea un rol special Înainte de mişcarea feministă, femeia, prin educaţia pe care o primea şi o dădea mai departe, avea un rol foarte important în societate: acela de a cultiva şi a exprima creativitatea prin toate formele de artă posibile (muzică, pictură, decoraţiuni interioare, etc), de a se ocupa îndeaproape de educaţia şi îngrijirea copiilor şi de a-şi susţine soţul în tot ceea ce înfăptuia. Erau vremuri în care, deşi bărbatul făcea lucrurile importante, femeia era motoraşul din umbră, fiind cea care crea cadrul necesar. 

Mişcarea feministă - încurajată de sistem Adevărul este că mişcarea feministă a convenit de minune celor din sistem şi chiar a fost încurajată de aceştia, pentru că din momentul în care femeia a început să muncească, numărul impozitelor şi taxelor percepute pe salarii a crescut simţitor, iar aceasta le-a adus mai mulţi bani.

Şi, deloc de neglijat, când femeia a plecat de acasă la muncă, nu a mai avut timp pentru educaţia copiilor şi a fost nevoită să îi plaseze în locurile de educaţie special amenajate de sistem. Un foarte mare avantaj pentru sistem! Căci, din acea clipă, efectiv a avut cale liberă către modelarea şi îndoctrinarea, după bunul lui plac, a noilor generaţii.

În plus, femeia nu a mai avut timp pentru a-şi educa şi exprima creativitatea, ceea ce, din nou, a fost un mare avantaj, pentru că omul creativ este aproape imposibil de controlat, el având spiritul viu.

Nici că se putea mai bine! Şi toate acestea au fost cerute chiar de femei! Dacă ar fi venit bărbatul cu planul acesta mârşav, cu siguranţă s-ar fi observat aberaţia... Dar aşa, femeile şi-au făcut-o cu mâna lor... Eu cred, însă, că planul acesta tot de la un bărbat a plecat şi a fost dibaci insinuat femeilor.

În ziua de azi, femeia se luptă mai mult decât bărbatul pentru a-şi trăi viaţa că fiinţă spirituală, căci ea, mereu, e nevoită să se împartă între copii, casă, serviciu şi propriile ei aspiraţii. Bărbatul este construit astfel încât să fie întreprinzător şi să nu simtă că se împarte între menirea lui şi aspiraţiile pe care le are.

Azi nu mai suntem zeiţe şi lucrăm cot la cot cu bărbaţii Cu toate că simţim această presiune şi cred că fiecare dintre noi, femeile, a conştientizat marea păcăleală reprezentată de mişcarea feministă, care ne-a îndepărtat de calea aceea firească pe care femeia îşi exprimă creativitatea, cântă, pictează, dansează şi creează o atmosferă plăcută în cămin, având tot timpul şi deschiderea pentru a-şi educa, aşa cum se cuvine, copiii. Dacă înainte de mişcarea feministă, noi, femeile eram scriitoare, soprane, pianiste, bone, profesoare, eram calde şi tandre, respectate de bărbaţi şi tratate, mai mult ca azi, ca fiinţe divine, azi alergăm între casă şi serviciu cu câte două sacosi în mâini şi un copil de fustă. Zilnic, la serviciu, luăm cuvântul în şedinţe şi ne susţinem punctul de vedere, muncim cot la cot cu bărbaţii (puţine mai sunt meseriile în care nu sunt şi femei) şi chiar plecăm prin delegaţii. Apoi, ajunse acasă, pregătim cina, mângâiem copiii, facem temele cu ei şi ne mai achităm şi de îndatoririle de soţie, dacă nu picăm moarte de oboseală în pat, lângă el, bărbatul căruia îi suntem egale...

Aproape că nu ne mai rămâne timp pentru noi însene... Uităm să mai fim feminine, iubitoare, creative. Uităm că suntem, de fapt, zeiţe, şi că menirea noastră este să întreţinem iubirea şi frumosul pe pământ, şi nu să muncim opt ore într-un loc, unde, de cele mai multe ori, nu ne regăsim deloc...