În ziarul nostru vom promova, cu o anumită constanță, oameni de valoare din Constanța și nu numai. Am considerat că este nevoie de așa ceva în media, în condițiile în care presa românească este arhiplină de știri și articole care scot în evidență părțile negative ale societății. Personal, sunt de părere că abordarea aceasta ar trebui să se schimbe, măcar și din motivul că nu ducem lipsă de evenimente și oameni care merită cu adevărat a fi puși în valoare.
Un astfel de exemplu ar fi oameni care fac din munca lor o pasiune și care se străduie să-și ducă la îndeplinire idealurile și să-și rafineze munca până la o aduce la un nivel calitativ cât se poate de înalt. Chiar aici, în Constanța, este o persoană de genul acesta și anume, Marcela Cuzic, designer și creator de modă, cunoscută de către pasionații de modă, dar și de iubitorii de frumos. Munca și profesionalismul acesteia se văd în produsele expuse în magazinul Maybe, ce funcționează ca un show-room. Toate creațiile de aici sunt unicat și acoperă o gama largă de gusturi, încercând să satisfacă, de asemenea, o clientelă cu vârste cuprinse între 20 și 60 ani.
Outfit-uri pentru evenimente speciale, dar și ținute casual Magazinul are un aer primitor, cu accente vintage, unde orice clientă sau potențială clientă este întâmpinată de un zâmbet amabil chiar de la intrare și consiliată de un personal profesionist, dar și de către însăși amfitrioana casei, Marcela Cuzic. Mai exact, magazinul se adresează oricui își dorește un outfit pentru un eveniment special și nu numai. Orientarea este exclusiv către clientă, în funcție de evenimentul sau de situațiile în care va fi purtat outfit-ul.
Consiliere profesionistă, coafură și machiaj Având în vedere că Marcela Cuzic este și stilist de modă, aici poți avea parte de consiliere în ceea ce privește tot ce ține de imaginea personală, indiferent că este vorba de un eveniment deosebit sau pentru ținute casual ori business. Se ține cont, în primul rând, de aspectul fizic al persoanei, de personalitatea acesteia, apoi de evenimentul respectiv și de gusturile personale ale fiecăreia. Consilierea cuprinde, desigur, și accesoriile aferente, coafura și machiajul care creează imaginea în totalitate. În concluzie, oricine își dorește un stil personal, de efect și bazat pe un simț estetic profesionist, MAYBE (poate) găsi aici ceea ce își dorește.
Rochii de seară cu prețuri între 700 și 1100 lei Prețurile nu sunt mari, ținând cont de toate serviciile oferite, de originalitatea creațiilor și de calitatea lor. O rochie de seară pleacă de la suma de 700 de lei și ajunge la 1100 lei, în funcție de materiale și de complexitatea design-ului.
Sincer, mă bucur să văd că astfel de peocupări există și în Constanța și că femeile au posibilitatea, și în urbea noastră, să-și satisfacă gustul pentru frumos și pentru ținute din ce în ce mai adecvate.