„Amforiştii” sunt oameni talentaţi, dăruiţi artei lor, oameni frumoşi, care ne tapetează fiecare compartiment al inimii cu emoţii eterne. Emoţii care ne amintesc, de fiecare dată, care este esenţa lumii în care trăim. Sunt asemeni cerului fericit. Senini şi dornici de a ne înfrumuseţa viaţa. Au înţeles un lucru simplu şi înălţător, pe care vor să îl transmită şi generaţiei viitoare: doar sufletul ne dă valoare. Lucrările lor redau frumosul, acel frumos care se confruntă cu timpul, acel frumos care învie. Astfel, aripile „amforiştilor” ating Cerul, iar harul lor se revarsă asupra întregului univers. Ei sunt nemuritori, căci arta lor rămâne pictată în inimă.
Cercul Militar Constanţa a găzduit joi, 30 iulie, vernisajul unei expoziţii fermecătoare cu peisaje marine, organizată de artiştii plastici ai Careului Artelor „Amfora”. Constănţenii au putut admira, în cadrul expoziţiei ,,Marine”, lucrări pline de culoare şi emoţie, a căror sursă de inspiraţie a fost marea: peisaje de la ţărm de mare, valuri înspumate, ambarcaţiuni şi marinari. Evenimentul a fost prezentat de criticul și muzeograful Geta Deleanu, de preşedintele Careului Artelor „Amfora”, Nina Vizireanu şi de fostul profesor al Palatului Copiilor, Radu Horobăț.
Din dragoste pentru artă „Expoziţia „Marine” este făcută din pasiune, din iubire pentru frumos, pentru pictură, pentru artă. Aceşti artişti sunt pasionaţi de culoare, de formă şi vor să înveţe cât mai mult. Expozanţii au reuşit să realizeze lucrări echilibrate compoziţional, în care culorile sunt bine aşezate, dovedind astfel că au simţul frumosului, al compoziţiei, chiar și fără şcoală. Ca muzeograf, încurajez gestul lor pictural”, a declarat pentru www.101stiri.ro criticul şi muzeograful Geta Deleanu.
Artiştii dau culoare vieţii „ Menirea artistului este aceea de a se face util, creând, pentru semeni, ceva frumos care să le încânte sufletul sau să le explice ceva, să le deschidă noi orizonturi, să le fie de folos în viaţă, să înfrunte problemele mai uşor. În primul rând, eu nu am nicio pregătire în domeniu, deci asta fac din pasiune. E un fel de terapie. Sunt inspirată de poezie. Mi-ar fi plăcut să fac nişte cursuri în domeniu, căci aş fi pus un alt accent în lucrările mele. Cu toate acestea, de când sunt în grupul „Amfora”, de zece ani, mi-am îmbunătăţit stilul şi am evoluat. Ca să realizez o lucrare, încep cu muzica, apoi citesc poezii şi uite aşa îmi vine inspiraţia. Am avut norocul de a fi încurajată de oameni minunaţi, care m-au susţinut şi m-au făcut să am încredere în creaţia mea. Lucrările mele sunt aşa cum sunt eu. Sunt o expunere a sufletului meu. În fiecare creionare este un sentiment, în fiecare culoare este o emoţie, iar în fiecare prezentare este o poveste”, a declarat preşedintele Careului Artelor „Amfora”, Nina Vizireanu.
Aceasta a mai precizat: „În fiecare an, dedicăm mării o expoziţie pe temă marină. Marea este muza noastră. O prezentăm în variate moduri: prin pictură în diferite tehnici, prin ţesături, goblen şi grafică. Suntem 18 expozanţi, dedicaţi trup şi suflet artei noastre. Tehnica este diferită, imaginile sunt diferite, în funcţie de inspiraţia fiecăruia. Suntem un grup foarte unit. Ne place să lucrăm din pasiune, iubim arta şi trăim prin ea. Acest vernisaj cuprinde 40 de lucrări. Domnul Rareş Alexandrescu este unul din fondatorii „Amfora”, un artist care are o tehnică deosebită şi care impresionează prin emoţia pe care o transmite”.
Rareş Alexandrescu, pictorul care a rămas fidel realităţii „Pictez din plăcere. Nu am pregătire în artă sub nicio formă. Arta pe care am învăţat-o în copilărie şi am practicat-o cât de cât, a fost vioara. După un timp, am abandonat-o. Muzica e bună, e plăcută, însă am ajuns la concluzia că prin muzică nu realizezi nimic. Cânţi, impresionezi, dar după terminarea partiturii, în urma ta nu rămâne nimic. Am revenit pe pictură, la 40 de ani, pentru că în urma picturii, reuşită sau mai puţin reuşită, rămâne mereu ceva. O pictură poate să meargă mult timp, zeci şi zeci de ani. Asta este tot ceea ce mă ţine pe picioare până la aproape 88 de ani. Sunt ultimul supravieţuitor al grupării care a format „Amfora”. Tehnica mea încearcă să redea realitatea aşa cum este, nu cum vreau eu să fie. Redau realitatea pură”, a declarat pentru www.101stiri.ro pictorul Rareş Alexandrescu.
Lucrările expuse au fost realizate de: Rareș Alexandrescu, Liviu Baițel, Gheorghe Caraiman, Claudia Chirmiciu, Mihaela Cojocaru, Camelia Dediu, Nina Dobre, Magda Dogaru, Aurelia Gavril, Maria Goșoiu, Dormidont Grozavu, Alice Hârțescu, Radu Horobăț, Chirică Ivanof, Tina Milea, Lavinia Păduraru, Valentin Popa, Vasilica Pop, Maria Russu, Ecaterina Topor, Silvia Vartolomei, Gheorghe Tănase şi Nina Vizireanu
„Amforiştii” vă aşteaptă Expoziţia de marine va rămâne deschisă până pe data de 2 septembrie, de luni până vineri, între orele 10.00 - 16.00.