Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Mare sărbătoare: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Articol publicat Luni, 29 Iunie 2015

de Mihaela SĂNDULOIU (office@101stiri.ro)

în Calendar religios

Sursa foto: doxologia.ro

Sursa foto: doxologia.ro
Sursa foto: doxologia.ro

Sursa foto: doxologia.ro

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Sfintelor Paști.

Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul l-a numit Chifa. După o pescuire minunată, pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină „pescar de oameni”.

Conform crestinortodox-o, acesta mărturisește în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor, fiind ales ca apostol Matia, în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Apostolul Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Roma. Acesta a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Cilicia, din neamul Veniamin. Fiind elevul învățatului Gamaliel, acesta lupta împotrivacreștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos, într-o lumină orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”. Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate.

Mâine, 30 iunie, sărbătorim Soborul Sfinților 12 Apostoli și facem pomenirea Sfântului Ierarh Ghelasie de la Ramet.