Devenită celebră cu rolul Bella din franciza cinematografică „Amurg/ Twilight", actrița Kristen Stewart schimbă... registrul, urmând să o interpreteze pe faimoasa creatoare de modă Coco Chanel. Potrivit closermag.fr, vedeta americană va juca într-un scurtmetraj a cărui regie este semnată chiar de creatorul de modă Karl Lagerfeld, directorul artistic al casei franceze Chanel.
Kristen Stewart o va interpreta pe Gabrielle „Coco" Chanel, o femeie „rea" şi „arogantă", potrivit dezvăluirilor făcute de Karl Lagerfeld pentru Women's Wear Daily. „Ea joacă rolul unei femei răutăcioase şi arogante. Veţi putea să o vedeţi când se plânge şi insistă pe diverse teme pe lângă regizor şi producător. E cu adevărat rea", a spus, amuzat, faimosul creator german, Karl Lagerfeld.
Scurtmetrajul va fi regizat în întregime de Lagerfeld, directorul de creaţie al casei Chanel. Pelicula va necesita două zile de filmări şi va fi produsă în studiourile din Paris ale cineastului Luc Besson.
Kristen Stewart va împărţi afişul cu actriţa Geraldine Chaplin, care a interpretat deja rolul Coco Chanel în precedentul film produs de Karl Lagerfeld, alături de Pharrell Williams.
Noul scurtmetraj regizat de Karl Lagerfeld va fi difuzat cu ocazia unei prezentări de modă pe care casa Chanel o va organiza la Roma, pe 1 decembrie, în cadrul seriei de evenimente „Métiers d'Arts".
Coco Chanel (1883-1971) este una dintre figurile revoluţionare ale modei, fiind inclusă în lista cu cele mai influente personalităţi ale secolului XX, realizată de revista Time.
Karl Lagerfeld, în vârstă de 81 de ani, este unul dintre cei mai importanţi creatori de modă ai sfârşitului de secol al XX-lea. A colaborat cu mai multe case de modă, printre care Chanel, la care în prezent este designer principal, dar şi Chloé şi Fendi, unde este director de creaţie.