„Așteptarea a luat sfârșit”, anunță Keo, pe pagina sa de Facebook. După finalul tumultos al relației cu cântăreața Andreea Bălan, presărat cu scandaluri și acuze de ambele părți, Keo este gata să meargă mai departe. Dacă pe plan personal, nu duce lipsă de dragoste, fiind deja într-o relație oficială cu controversata Misty, o tânără cântăreață despre care s-a tot spus că a fost motivul despărțirii de Andreea Bălan, iată că artistul pregătește o revenire de zile mari și în plan muzical. După luni întregi în care a lucrat intens în studio, la numeroase materiale, precum și la finisarea celui de-al patrulea album de studio, Keo dezvăluie, pe pagina sa de Facebook, noul său single, „Îmi stă inima în loc”.
Artistul cântă cu sinceritate despre emoție și dragoste, spunând că este piesa sa preferata de pe noul album. „Are un sound foarte special și un mesaj în care știu că multă lume se va regăsi”, a spus cântărețul.
Cel mai recent album al lui Keo și cel de-al patrulea din carieră se numește „Liber” și include 12 dintre cele mai îndrăgite piese printre care se numără: „Când tu nu ești”, „După furtună” sau piesa care dă și titlul materialului discografic. Albumul reunește și o serie de colaborări interesante, precum cele cu Skizzo Skillz, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu sau Karie.