Sâmbătă, 23 ianuarie, este o zi importantă pentru Teatrul de Stat Constanța (TSC). Juriul de nominalizări al Galei Premiilor UNITER va sosi la Constanța, pentru a viziona spectacolul „Visul unei nopți de vară", după William Shakespeare, în regia lui Marcel Țop.
Întreaga echipă a teatrului constănțean invită publicul să li se alăture artiștilor, într-un număr cât mai mare, în seara spectacolului „Visul unei nopți de vară”, sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 19.00.
Potrivit unui comunicat transmis de TSC publicației online www.101stiri.ro, juriul de nominalizări pentru ediția a 24-a a Galei UNITER este format din criticii de teatru: Doina Papp, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.
Gala Premiilor UNITER este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii, fiind inițiată și coordonată de Ion Caramitru, președintele UNITER. Evenimentul are loc anual, încă din anul 1991, în cadrul acestuia fiind acordate distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic incheiat.
Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câștigătorul fiecărui premiu.