Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

„Întoarcerea în Havana”, spectacol-eveniment gratuit, la Cityplex Constanța

Articol publicat Joi, 13 August 2015

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Hot news, Politică-Administrație

Cinefilii estivali sunt invitați la film gratuit, sâmbătă, 15 august, de la ora 19.00, la Cityplex - Tomis Mall. Filmul care va rula, „Retour à Ithaque / Întoarcerea în Havana” este un spectacol-eveniment, în regia lui Laurent Cantet, cu Isabel Santos și Jorge Perugorría în rolurile principale.

Peliculă premiată la Veneția și San Paolo Pelicula a fost premiată la două importante festivaluri internaționale de film, de la Veneția și San Paolo și va putea fi vizionată la Cityplex în perioada 14 - 27 august. Proiecția este gratuită numai sâmbătă, 15 august, de la ora 19.00, dacă veți  cumpăra de la bar produse de minim 8 lei.

Dramă cu accente comice „Întoarcerea în Havana” este o dramă cu accente comice, având la bază romanul „Povestea vieții mele”, semnat de scriitorul și jurnalistul cubanez Leonardo Padura. „Întoarcerea în Havana este povestea unor vieţi şi prin ele, povestea generaţiei mele. Cu siguranţă nu este singura perspectivă posibilă, dar fără îndoială, este reflectarea incertitudinilor, speranţelor, realizărilor şi frustrărilor multor cubanezi - aruncaţi cu cruzime în larg prin valurile istoriei unde mulţi dintre ei nu au găsit un ţărm sigur. Aceasta poate fi povestea Cubei de astăzi. Pot exista şi alte perspective - de fapt, chiar sunt, dar cu regizorul acestui film, prin această poveste am încercat să ne deschidem ochii şi minţile faţă de o realitate tragică a prezentului - a Cubei zilelor noastre unde este uşor să găseşti multe poveşti de viaţă asemănătoare cu cele ale lui Amadeo, Tania, Rafa, Aldo şi Eddy”, spune autorul romanului.

Confesiuni, amintiri, dezamăgiri Filmul spune povestea a cinci prieteni, care s-au întâlnit la Havana, pe o terasă, la apus, să sărbătorească întoarcerea lui Amadeo, după 16 ani de exil. De la apus până în zori, s-au lăsat în voia amintirilor povestind despre tinereţea lor, despre grupul pe care îl formau atunci, despre încrederea în viitor, dar şi despre dezamăgirile suferite.

Filmul este distribuit în România de Independența Film.

Urmăriți mai jos trailerul: