Activitate a Centrului Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada” de promovare a culturii tradiționale
,,Înălţarea Domnului, Ispasul, Paştele Cailor”, la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian
Reprezentanţii Centrului Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada”, Secţia Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul” - Promovare Cultură Tradiţională, au efectuat, săptămâna aceasta, o nouă deplasare în cadrul seriei de activități curente pe care le desfășoară la școlile din localitățile constănțene, cu prilejul marilor sărbători din timpul anului. Aceste acțiuni sunt organizate în scopul promovării, în rândul copiilor și adolescenților, a obiceiurilor și tradițiilor din patrimoniul cultural local.
De această dată, reprezentanții instituției de cultură au ajuns, miercuri, 24 mai 2023, în localitatea Valu lui Traian unde, împreună cu cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale nr.1, au derulat activitatea ,,Înălţarea Domnului, Ispasul, Paştele Cailor”.
Ana - Laura Parfinov, referent de specialitate în cadrul secției Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul” - Promovare Cultură Tradiţională și coordonator al activităţii, le-a prezentat elevilor legendele şi superstiţiile de care se leagă denumirile populare ale sărbătorii Înălţării Domnului, oferind detalii inedite cu privire la acestea.
,,Prezentarea a fost structurată astfel încât să suscite interesul elevilor și să îi determine să își dorească să afle mai multe detalii pe marginea subiectului. Întrebările venite din partea lor au creat cadrul propice unui dialog deschis și dinamic, contribuind astfel la consolidarea cunoștințelor și a interesului față de cultura tradiţională românească”, a declarat Ana - Laura Parfinov, coordonator al activității.
Cultura tradițională reprezintă o resursă educațională cu un potențial enorm, iar aceste acțiuni desfășurate, periodic, de către Centrul Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada”, în școlile din localitățile constănțene, reușesc să transmită înțelepciunea populară în rândurile tinerei genereții, care redescoperă cu mult interes vechile datini și tradiții dobrogene.