Identitatea națională a crizei și discursul spectacol

Într-o piață tot mai segmentată, televiziunea ar fi trebuit să popularizeze, să democratizeze viața politică. Aș spune că a reprodus, însă, la o scară mai largă, defectele vechiului sistem. Vedem la televizor un „teatru politic” mai deschis, mai stricat și mai fals ca niciodată. Actorii politici acționează independent de conținutul cuvintelor pronunțate, în maniera sloganurilor publicitare, iar moderatorii talk-show-urilor alimentează o criză socială sui generis, ce are la bază occidentalizarea spaţiului culturii naţionale.

Vedem o cultură națională reconstruită ca o tentativă de recentrare a jocului între valori comerciale şi valori bazate pe memorie/istorie, dar şi pe ambivalenţele pieţei și oscilația între o grilă culturală şi una civică.

Abordarea problematicii identităţii culturale în mass media translatează situaţia critică a pluralităţii, valoare cheie în modelul european, definit concis din perspectivă juridică. Modelul european evaluează şi orientează piaţa europeană, acordă mass-media publice un rol esenţial în promovarea valorilor democraţiei.

Televiziunea de astăzi mizează însă, pe o identitate națională a  crizei. Criza identităţii naţionale devine o problemă a maselor sau o problemă a elitelor? Trăim o identitate națională a crizei sociale într-adevăr sau această criză socială nu este altceva decât spectacularizarea unui discurs politic?

Evidențierea teatralității politicului nu înseamnă o reducere a acestuia la aparențe și jocuri iluzorii, ci reprezintă mai mult o rezultantă a raporturilor sociale și a aspectelor constituite din valori și imaginarul colectiv. Teatralitatea politicului are, mai degrabă, o funcție compensatoare, rezultată din imperfecțiunile unei societăți aflată într-o continuă devenire, cu o ordine vulnerabilă, purtătoare de perturbații și dezordine.

Talk-show-urile politice de azi dezbat o criză socială a spectacularului, în care produsul mediatic nu mai vizează informarea, educarea sau socializarea.

Giovanni Sartori vedea televiziunea spectacol ca un beneficiu adus omului, prin satisfacerea naturii sale înclinate spre amuzament și distracție: „homo ludens, omul ca animal ghiduș, căruia îi place să se joace și care nu a fost niciodată atât de mulțumit și de recompensat în întreaga lui istorie”.

Ne pierdem identitatea liderilor politici, într-o Românie în care liderul charismatic este dependent de un anumit canal mediatic. Ne pierdem identitatea națională, socială, culturală și politică într-un spectacol ieftin, adâncit printre non-valori. Criza socială este cea a spectacolului, în care identitatea națională este dată de spectacularizarea unui discurs politic în care societatea civilă nu contează. Regulile vechi nu mai funcționează și, cu toate astea, nici măcar nu ne dorim reguli noi și construcții noi.

Criza identității naționale este o problemă a elitelor, în care forma discursului mediatic se suprapune unei expuneri coerente a faptelor și traduce o dramatizare a fenomenului politic.

De fapt, criza la întregul nivel al societății nu este decât un perdant al crizei reprezentării politice, o reprezentare în care bruma de identitate este doar un discurs-spectacol, rătăcit între valorile statutui de drept, media și societatea civilă.