Icoana Maicii Domnului, numită „Prodromita", este una dintre icoanele făcătoare de minuni păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Potrivit crestinortodox.ro, cinstirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere pe toată durata nopții. Schitul Prodromu mai păstrează și alte icoane făcătoare de minuni, printre care icoana Sfântului Ioan Botezătorul și icoana Maicii Domnului, Apărătoarea de Foc. Se spune că Prodromița este una dintre icoanele nefăcute de mână omenească, ci zugrăvite în chip minunat, prin dumnezeiască rânduire, în anul 1863, în Țara Românească.
Astăzi, 12 iulie, îi pomenim și pe Sfinții Proclu și Ilarie, care s-au născut în cetatea Calipt din Asia. Ei au devenit mucenici în vremea împăratului Traian (98-117). Conform crestinortodox.ro, Proclu era unchiul lui Ilarie și pentru că a mărturist că este creștin, a fost torturat. În vreme ce Proclu era torturat, a venit și Ilarie înaintea judecătorului și i-a zis: „Și eu sunt creștin". După chinuri prelungite, Proclu a fost răstignit pe o cruce, iar la trei zile de la moartea unchiului sau, Ilarie a fost decapitat.
Astăzi, sunt prăznuiți şi: Sfânta Veronica, Sfântul Cuvios Mihail Maleinul, Sfântul Mucenic Serapion cel Nou, Sfinții Mucenici Andrei Stratilatul, Faust și Mina şi Sfântul Mucenic Mamant.