Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) va găzdui, luni, 8 iunie, de la ora 12.00, vernisajul unei expoziții cu totul inedite, care a fost prezentată recent, și la București. Este vorba despre expoziția „Hipogeu pictat din necropola Tomis. Reconstrucția 3D la scară 1:1”, o premieră în domeniul patrimoniului cultural din România. Expoziția, care prezintă primul monument reconstituit în mărime naturală, cu înaltă fidelitate, va avea caracter permanent. Cei care au făcut posibilă realizarea acestei expoziții sunt reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE2000, în colaborare cu specialiști ai PleshooContemporary și MINAC.
La vernisaj, reprezentanții echipelor de cercetători din cadrul INOE și ai MINAC, alături de artiștii care au colaborat la realizarea expoziției, vor prezenta proiectele care au făcut posibilă această premieră în domeniul patrimoniului cultural din România.
„O lungă și valoroasă colaborare, a INOE 2000 cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța a făcut posibil acest eveniment și prezentarea pentru publicul larg, cât și cel de specialitate, a unui monument antic foate puțin cunoscut, însă deosebit ca decorație (pictură murală) și importanță istorică. Rezultatele remarcabile au fost obținute prin directa utilizare a autolaboratorului ART4ART, realizat în 2007 și permanent îmbunătățit de cercetătorii din cadrul INOE; acest laborator mobil poate acționa precum o „ambulanță" pentru patrimoniu, fiind conceput să ajute restauratorul și arheologul în luarea deciziilor și aplicarea procedurilor optime pentru salvgardarea bunurilor culturale”, se menționează într-un comunicat transmis de MINAC.
În același comunicat se mai precizează că se are în vedere reconstituirea, cât mai curând posibil, a altor trei morminte pictate, datând din secolele IV-VI p. Chr. De asemenea, un alt proiect de anvergură este reconstrucția 3D a ansamblului de biserici rupestre de la Basarabi - Murfatlar, datând din secolul IX p. Chr.