Odată cu accidentul cumplit de la #colectiv, tot mai mulți tineri s-au mobilizat pentru a dona sânge, făcând cozi imense la centrele de transfuzii de sânge. A fost o perioadă dureroasă, în care s-au activat emoții pozitive puternice, oamenii și-au redescoperit laturi neștiute ale personalității si s-au solidarizat unii cu alții, având ca scop umanitar ajutorarea aproapelui. La o singură donare de sânge se extrage o cantitate de aproximativ 450 ml de sânge. Potrivit medicilor, prin corpul unui om care cântărește 70 de kilograme circulă aproximativ 5 litri de sânge, echivalentul a 7% din greutatea corpului. O persoană care donează sânge este puternică atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic, spun psihologii.
Donează sânge, salvează o viată! Persoanele care donează sânge trebuie să aibă o greutate de cel puțin 50 de kilograme, o vârstă cuprinsă între 18 și 62 de ani, o tensiunea arterială de maxim 20 mm Hg și minim de 10 mm Hg, nu au afecțiuni (cum ar fi bolile de piele sau sechelele pulmonare), nu au avut în ultimul timp pierderi de sânge şi nu au fost supuși în ultima perioadă unor intervenții chirurgicale.
Donatorul, eroul unui suflet chinuit „Donarea de sânge este un act umanitar care produce o stare de bine și de mulțumire sufletească ce crește starea de bine a donatorilor, dându-le o senzație de mare utilitate. Gândul că salvează viața cuiva, că pot ajuta pe cineva sau că lasă ceva în urma lor ridică stima de sine a acestora. A fi puternic din punct de vedere psihologic înseamnă a-ți învinge toate temerile, cum ar: frica față de actul donării (de a fi înțepat sau de a vedea sânge), frica de a nu leșina sau frica de a nu fi contaminat cu diverse boli grave, apărute ca urmare a nesterilizării seringilor, cum ar fi hepatita C, infecția cu HIV, sifilisul, etc. Într-adevăr, în anii anteriori, unele dintre boli chiar s-au transmis în urma contaminării cu sânge infectat! (Deci este o teamă „reală” pentru cei mai mulți dintre noi). O persoană puternică din punct de vedere psihologic reușește să își învingă atât teama, cât și prejudecățile în legătură cu actul donării. La fel de importantă este și autorelaxarea, evitarea sau controlul oboselii intelectuale și fizice”, a declarat, pentru www.101stiri.ro, psihologul Mihaela Nicolaev.
Profilul donatorilor Psihologul Mihaela Nicolaev a mai adăugat: „Persoanele care donează sânge sunt deseori tinere. Mulți elevi de liceu își doresc să doneze sânge, dar nu îndeplinesc condiția de a fi împlinit 18 ani! Se știe faptul că această vârstă este „etalon” pentru gradul de maturizare fizică, intelectuală, socială, emoțională. În anii de liceu s-au implicat în diverse proiecte de voluntariat cu diverse instituții, ONG-uri, proiecte prin care s-au aflat în contact direct cu copiii sau cu adolescenți dezavantajați material și emoțional (aflați în suferință).
Sângele este împrospătat, iar imunitatea corpului crește „Tinerii care donează sânge au valori importante, cum ar fi empatia (reușesc să se transpună în postura altei persoane), responsabilitatea (conștientizează care sunt urmările acțiunilor tale), dragostea față de semeni, spiritul de sacrificiu. Totodată, au o conștiință de sine foarte dezvoltată - știu cum sunt, care este potențialul lor și ceea ce își doresc de la viață. Imaginea de sine a acestora este foarte dezvoltată și nu le pasă de părerea celor din jur. Donează sânge pentru că așa aleg să facă, nu pentru că așa fac ceilalți. Păstrează discreție în legătură cu gestul lor. Nu așteaptă să fie recompensați”.
Faptele bune rămân tatuate în suflet „Efectul psihologic al donării sângelui se referă la trăirea unor stări de eliberare, înnoire/ reînnoire, schimbare, mulțumire sufletească, scop și sens în viață, iubirea aproapelui, stări prin care intrăm într-o etapă superioară a vieții, etapă a umanizării, umanității, a „îmblânzirii vulpii” (n.r. aluzie la fragmentul din „Micul prinț”, de Antoine de Saint Exupery)”, conchide psihologul Mihaela Nicolaev.