Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Fructele-vedetă ale verii și beneficiile lor pentru sănătate

Articol publicat Miercuri, 03 Iunie 2015

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Nutriţie & Sănătate

Sursa foto: .drfranklipman.com

Sursa foto: .drfranklipman.com
Sursa foto: .drfranklipman.com

Sursa foto: .drfranklipman.com

Vara este sezonul cel mai potrivit pentru o cură de fructe sănătoase și delicioase. Iată câteva dintre fructele-vedetă ale verii, dacă doriți să faceți o vitaminizare intensivă a organismului.

Cireșele Au apărut deja pe tarabe și constituie o gustare savuroasă și răcoroasă, cât mai ales extrem de sănătoasă datorită multiplelor proprietăţi benefice pentru organism. Cireșele ajută la reducerea riscului de dezvoltare a diabetului de tip doi, a unor tipuri de cancer şi a bolilor cardiovasculare. Mai mult, antocianii, compuşii care dau culoarea roşie a cireşelor, joacă un rol important în reducerea simptomelor asociate cu artrita.

Căpşunile Consumul de căpșuni contribuie la controlul nivelului zahărului din sânge şi la prevenirea declinului funcţiilor cognitive şi ale memoriei care apar pe măsură ce îmbătrânim. Aceste fructe au un conţinut bogat de antioxidanţi, fibre, vitamina C şi potasiu.

Zmeura Delicioasa zmeură este bogată în vitamina C şi fibre. Te ajută să îţi păstrezi sănătatea inimii şi să te fereşti de bolile cardiovasculare, datorită conţinutului de flavonoide şi acid galic.

Afinele Aceste fructe ajută la prevenirea mai multor boli, de la cancer până la afecţiuni ale inimii. În aproximativ 100 de grame de afine se găsesc mai mulţi antioxidanţi decât în oricare alt fruct (aceeaşi cantitate).

Piersici Şi acestea sunt fructe care te ajută să fii mai sănătos, dacă ai grijă să fie cât mai ferite de pesticide. O piersică de mărime medie (de cinci-şase centimetri în diametru) conţine 59 de calorii, două grame de fibre, unul de proteine, 15 de carbohidraţi şi 17% vitamina C.

Caisele Aceste fructe sunt și ele extrem de benefice pentru sănătate, datorită conţinutului ridicat de vitamina C, beta-caroten, potasiu şi fibre.

Pepenele roşu Acest fruct este benefic pentru inimă. Potrivit unui studiu, cei care au băut şase pahare a câte 225 de mililitri cu suc de pepene roşu zilnic, timp de trei săptămâni, au avut parte de o creştere cu 22% a nivelului de arginină din organism - un aminoacid care stimulează circulaţia în zona inimii. Dacă nu poţi să consumi atâta pepene, ajută şi cantităţi mai mici.

O porţie de 154 de grame conţine 46 de calorii, un gram de fibre, unul de proteine, 12 de carbohidraţi, 21% din cantitatea zilnică recomandată de vitamina C şi 18% din cea de vitamina A.

Pepenele galben Atunci când alegi un pepene galben, încearcă să găseşti unul cu coaja fără urme de lovituri sau stricăciuni (acestea pot găzdui agenţi patogeni). O porţie de 177 de grame conţine 60 de calorii, două grame de fibre, unul de proteine, 16 de carbohidraţi, 120% vitamina A, 108% vitamina C şi 14% potasiu.