„Fotografia este sensul existenței mele”

Cu siguranță că Bebe Pitei nu le este un nume necunoscut constănțenilor, ba dimpotrivă, iar impresionantul său CV îl recomandă drept unul dintre cei mai talentați artiști fotografi ai Constanței. Profesor de artă fotografică la Centrul Cultural „Teodor T. Burada” și având o bogată experiență ca fotoreporter în presa de la malul mării, Bebe Pitei este un model pentru tinerii care își doresc să se perfecționeze în arta fotografiei.

Artistul fotograf pregătește, pentru data de 30 iulie, de la ora 16.30, la Muzeul de Artă din Constanța, expoziția „La Strada”, cu peste 60 de fotografii, majoritatea alb-negru, ce aduc în atenție - după cum spune maestrul - „spectacolul străzii, care este într-o veșnică schimbare, cu toate că decorul este același aproape întotdeauna”. Expoziția, care va fi vernisată de directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, este „un studiu asupra fizionomiei și stărilor unor persoane anonime, personificarea animalelor în jungla citadină”, potrivit lui Bebe Pitei. Acesta mai spune: „Este o expoziție foarte reușită, fără modestie, care are o temă fixă, nu e „cu de toate” ca... shaorma”. Bebe Pitei participă cu 10 lucrări care au un spirit puternic de fotojurnalism, ca o obișnuință a activității sale de fotoreporter. Ceilalți expozanți sunt cursanți din cadrul Grupului de Artă Fotografică al lui Bebe Pitei, precum și de la clasa sa de fotografie, de la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”. Astfel, pe lângă Bebe Pitei, vor expune: Adriana Dragomir, Andrei Cojocaru, Brîndușa Dan, Florin Călugăreanu, Mihai Drăgnescu, Magda Fulger, Nadina Stoica, Andrei Rizea, Camelia Albu, Adrian Radu, Camelia Costică, Marian Bucovală, Maria Culea, Marian Ciobanu, Oana Bunda și Vicențiu Pitei.

În preajma expoziției sale, „La Strada” și având în pregătire tabăra de fotografie de la Păcuiul lui Soare, din 20 iulie, cu tema „Apă, natură, arheologie”, Bebe Pitei a acordat www.101stiri.ro un amplu interviu în care ne-a vorbit despre lucruri mai puțin știute, cum ar fi începuturile sale în meseria de fotograf, pe care a dus-o la alt nivel, de la simplă pasiune, la artă în adevăratul sens al cuvântului.

Reporter (R.): Cum v-ați descoperit pasiunea pentru fotografie?

Bebe Pitei (B.P.): Pasiunea a pornit de la vizionat de filme și de la faptul că am ajuns să cunosc un fotograf pe care îl admiram foarte mult pentru portretele pe care le făcea clienților săi. Pe vremuri, cu mulți ani în urmă, fotografia de portret era un întreg arsenal de unelte, de meșteșug... Era, cu alte cuvinte, artă. Nu oricine putea face portret. Când făcea un portret pe vremea aceea - de asta era și admirația mea atât de intensă față de respectivul domn - stătea de vorbă cu persoana respectivă, ca să pătrundă, cât de cât, în personalitatea personajului respectiv. Din câteva vorbe. Apoi îl cunoștea prin metode pe care mi le-a transmis și mie: se uita cum e îmbrăcat, fiindcă portul reflectă, de fapt, starea lui socială. Poate să fie îmbrăcat după ultima modă, dar cu cămașa jegoasă. Sunt lucruri care demască personajul. Eu am avut o mare admirație față de acest om. Ulterior, după ani și ani, l-am cunoscut pe admirabilul fotograf Aurel Mihailopol. Aici chiar este o poveste foarte interesantă și vreau să o spun foarte pe scurt. Din pricina respectului și a entuziasmului meu față de acest om - pe care eu îl consideram... zeu, la vremea aceea, „Zeul fotografiei”, punea mâna pe lumină, pipăia lumina, așa mi se părea, așa de vrăjit eram - ascundeam aparatul când îl vedeam. Într-o zi, el a văzut și m-a întrebat: „Măi copile, dar de ce ascunzi tu aparatul de mine?”. I-am răspuns că este ca o impietate să țin aparatul în fața lui. În sfârșit... au fost foarte mulți factori care au contribuit la atașamentul meu față de această artă. Am început să mă documentez, să citesc, mi-am cumpărat primul aparat, pe la vreo 16 ani. Primisem cadou un palton frumos, de ziua mea, care e prin februarie, numai că îmi era foarte mare și îmi era rușine să îl port. Aveam un prieten care avea un aparat de fotografiat și i-am dat paltonul în schimbul aparatului.

R.: Ce amintiri aveți legate de primele instantanee? Ce teme v-au atras atenția?

B.P.: Am fost foarte derutat, pentru început, de șabloanele pe care le vedeam prin filme, că așa de tare se transpunea fotograful în fața persoanei... Nimic mai fals decât această narațiune din filme, fotograful trebuie să fie obiectiv, nu subiectiv, fiindcă trebuie să extragă elementul esențial din toată acțiunea sau întâmplarea respectivă.

R.: Care este diferența între un fotoreporter și un fotograf de nunți sau unul care preferă fotografia artistică?

B.P.: Între fotograful de nunți și fotograful de presă, diferența nu ar fi prea mare, fiindcă și unul, și celălalt participă la o acțiune la care nu intervine cu niciun chip, în sensul de a acționa, de a deturna acțiunea de la desfășurarea ei naturală. Însă mie mi se pare că fotografia de nuntă a cam depășit standardele moralității și deja sunt implementate în această artă, dacă pot să îi zic așa, pseudo-artă, kitsch, niște false metode, care încalcă obsesiv, flagrant, reperele de compunere a unei imagini. O fotografie, dacă nu spune nimic, nu mai trebuie afișată, trebuie chiar distrusă.

R.: De ce fel de tip de fotografie este atras Bebe Pitei, în mod special?

B.P.: Am trăit amintiri frumoase în presă, deci acestea sunt legate de fotografia de presă, prin faptul că eram mereu „în priză” și aveam un simț de observație extrem de atent, de acut și puteam să extrag, de multe ori, elemente care îmi dădeau mare satisfacție. Stăpânirea profesiei, îmbinată cu celelalte cunoștințe, de artă și de trăire a vieții, îți dau acest sentiment de împlinire prin realizarea unor imagini care au un mesaj ce poate fi perceput de foarte multă lume. Fotografia trebuie făcută astfel încât să nu se simtă că ai făcut fotografii, pentru că imediat ai deturnat sensul, esența mesajului.

R.: Vorbiți-ne despre portofoliul dvs. de fotograf.

B.P.: Am acasă o bogată fototecă formată din 400 si ceva de DVD-uri, însemnând mii de fotografii. Mai trebuie să scanez și ce am pe film, fiindcă fotografia digitală a fost într-o perioadă mai târzie a formării mele ca fotograf. Din fotografie îmi câștig existența și acesta sensul vieții mele, este o formă de a trăi.

R.: Se remarcă, în ultima vreme, o reîntoarcere a fotografilor, cât și o preferință a publicului, către imaginile în alb-negru. Cum comentați?

B.P.: Prin însăși subtilitățile griurilor, fiindcă vorbesc de fotografia alb-negru, poate fi subliniată o anumită stare, temă. De la alb la negru - asta este regula - ai o infinitate de griuri, de unde poți să selectezi, să spunem, tristețe, cu foarte multe valorații de griuri. Poți să dai unei imagini forță, putere, prin eliminarea acestor griuri și ajungi aproape de grafică, numai în alb și negru.

R.: Este o meserie profitabilă să fii fotograf la Constanța, de exemplu... și nu doar aici?

B.P.: La Constanța, estimez că sunt câteva sute de fotografi, iar cei mai mulți dintre ei își cumpără - nu o spun cu simț critic, ba chiar mă înveselește un pic - aparat, iar din posesori de aparate de fotografiat ajung „frilănși”, cum le spun eu (n.r. freelancer - persoană care lucrează independent). De fapt, e un statut, freelance photographer, adică fotograf fără stăpân. E o întreprindere profitabilă, însă foarte puțini reușesc să depășească acest stadiu și rămân anchilozați, blocați pe acest segment de fotografie comercială. Poate că unii, cât de cât, încearcă... Văd, de multe ori, încercări din acestea de a da un sens fotografiilor lor, dar fotografia comercială nu are ce căuta în fotografia de artă. E poză! Doar o poză!

R.: Ce îi sfătuiți pe tinerii pasionați de fotografie, care vor să-l întâlnească pe maestrul Bebe Pitei?

B.P.: Am un grup pe Facebook - se spune că nu exiști dacă nu ești pe Facebook, ei, uite, că exist - care se numește Grup de artă fotografică F5,6. De menționat că 5,6 vine de la valoarea unei diafragme care este cea mai potrivită pentru obținerea unei imagini foarte bine clonate și cu o profunzime destul de acceptabilă. Dacă vor să urmeze acest curs, care durează doi ani, se pot adresa la secretariatul Centrului Cultural „Teodor T. Burada” și pot cere să se înscrie la clasa lui Bebe Pitei Alexe.