Casa de Cultură a Sindicatelor îi invită pe constănțeni, miercuri, 27 mai, de la ora 19.00, la „Filarmonica de comedie”, spectacol antrenant de miniaturi umoristice, scrise de Radu Gabriel. Pe scena de la malul mării vor putea fi urmăriți, în rolurile principale, Radu Gabriel, Marius Florea Vizante și Gheorghe Ifrim, trei actori de comedie cunoscuţi din apariţiile de pe micul ecran (grupul Vouă, serialele „Las Fierbinţi”, „Pariu cu viața”, „Ultimul stinge lumina”). Acestora li se alătură tinerii și talentații actoriLeonid Doni - care a jucat și în filmul „Hârtia va fi albastră” (regia Radu Muntean) și Mihai Munteniță, cunoscut de la Teatrul Studențesc „Podul”.
„Filarmonica de comedie” este un spectacol foarte viu. Mihai Munteniță e o revelație, Vizante e o confirmare, Gigi Ifrim și Leonid Doni sunt actori pe care, cu timpul, vom învăța să îi prețuim tot mai mult, iar Radu Gabriel e la fel, tot o inimă. Ba chiar mai mult, un om inteligent care a luat pe umerii săi povara atâtor compatrioți care nu înțeleg din viață absolut nimic”, se menționează într-un comunicat.
Prețul biletelor la spectacolul de miercuri, 27 mai, este de 50 de lei, acestea putându-se procura de la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța.