Figurant român, într-un film hollywoodian turnat în Constanţa

Constănţenii ştiu, deja, că în Zona Peninsulară se filmează 15 minute de film hollywoodian. Este vorba despre „What Happened to Mondey”, un thriller SF care va avea premiera în 2016 şi care are în distribuţie actori cunoscuţi ca Noomi Rapace, Willem Dafoe, Glen Close.

Regizorul Tommy Wirkola susţine că a ales Constanţa datorită decorului care corespunde scenariului. În ciuda acestui lucru, un pom tot a fost tăiat, iar decorul a fost îmbogăţit cu construcţia butaforică a unui Check Point din viitor.

Se mai vorbeşte despre şansa pe care o are Constanţa de a deveni cunoscută în lume, datorită acestui film, ba mai mult, se stipulează faptul că, la finalul filmului va apărea un text în limba română: „Multumim, Constanţa”.

Şi, deloc de neglijat, despre şansa pe care o au cca 450 de constănţeni de a participa, ca figuranţi la aceste filmări.

M-am înscris şi am fost şi eu selectată ca figurant pentru film. Mă îndoiesc sincer să fi fost refuzată de cineva, pentru că am sesizat că anunţul era încă lipit pe unul din ziduri şi că erau abordaţi şi aduşi la recuzită şi machiaj oameni de pe stradă, simpli trecători prin zonă. Mai ales dacă aveau şi copii.

Tind să cred că oamenii din Constanţa nu sunt prea dornici să facă pe figuranţii, iar după experienţa de joia trecută, înţeleg şi de ce.

Constănțenii, plătiți cu 50 de lei pe zi de filmare, negrii și asiaticii, cu 300 de lei Ziua de filmare pentru constănţenii care nu sunt nici negri şi nici asiatici este plătită cu 50 de lei şi durează 12 ore, plus încă o oră pauza de masă, care constă în trei sandwich-uri pe care, zic ei, le primeşti la interval de șase ore, primul la venire. Pentru ceilalţi, negri şi asiatici, ziua de filmare durează tot atât şi fac şi ei fix aceleaşi lucruri ca şi restul. Numai că ei sunt plătiţi cu 300 lei şi au şi o masă diferenţiată.

Eu am fost selectată pentru o categorie mai aparte de figuranţi - eram unul din cei 15 agenţi de pază din viitor. Nu ştiu care a fost criteriul după care m-au etichetat ca Agent, dar cert este că am muncit mai mult decât restul figuranţilor. În primul rând, a trebuit să port o uniformă completă de agent, cu bocanci şi chiar o armă (de lemn) şi să am tot timpul o atitudine specifică şi gesturi specifice: autoritate, dispreţ, să fiu în alertă şi atentă la tot ce este în jur.

Dacă ceilalţi doar trebuiau să ţină minte ce au făcut în spaţiul indicat şi să repete întocmai la fiecare cadru nou filmat, noi, agenţii, am avut şi o mică regie, urmând un scenariu stabilit de regizor, care ne-a instruit personal pe fiecare.

Acest gen de figuraţie, însă, este o figuraţie specială şi, teoretic, se plăteşte de la 100 lei în sus. Nu şi în cazul nostru… Pentru că lucrurile stau astfel: când am ajuns acolo, toţi, am completat pe contract suma de 50 de lei. Selecţia şi trierea s-a realizat, însă, ulterior. Aşa s-a ajuns ca Agenţii să realizeze o figuraţie specială, dar cu o remuneraţie obişnuită.

Am fost chemată la locul de joacă la ora 9.30. Formalităţile de înscriere, selecţia, costumarea, machiajul şi aranjarea părului au durat până la ora 12.00. Au urmat două ore în care am rămas în aşteptare într-o zonă de odihnă, având posibilitatea să stăm jos, apoi alte cinci ore am stat numai în picioare, timp în care am fost la dispoziţia lor, fie aşteptând într-un plan invizibil pentru cameră, fie instruiţi de regizor, fie jucându-ne, efectiv, rolurile în timpul filmării.

Iar pauza aceea, pe care ar fi trebuit să o luăm după șase ore, pentru Agenţi, a fost după nouă ore. Iar eu, doar am primit sandwich-ul, căci de mâncat nu am mai avut timp să îl mănânc, fiind repusă, cu masa în mână, pe platoul de filmare, cu specificaţia că, dacă aud cuvântul Motor, să o ascund în haină…

Ce s-a întâmplat cu buletinele... Absolut epic a fost faptul că, la finalul zilei de filmare, am mai aşteptat încă… două ore… restituirea buletinelor… care fuseseră reţinute pentru o copie… Aici e o ilegalitate, dar am acceptat-o fiind la începutul zilei, entuziastă şi bucuroasă să mă aflu acolo. Pentru a evita acest lucru, ar fi putut, totuşi, să ne anunţe să aducem o copie după buletin pentru înscriere.

Eram cca 100 de oameni care terminaseră la ora 19.00 şi care, la ora 20.30, încă aşteptau pe străduţa unde se filmase - nu ni s-a permis accesul înapoi la zona unde ne înscrisesem şi ne schimbasem, pentru că acolo erau alţi figuranţi care se schimbau şi se pregăteau pentru o altă scenă care urma să fie filmată în nocturnă.

Situaţia devenise încordată, cu atât mai mult cu cât, eram păziţi cu străşnicie de un gardian public şi de o angajată a firmei de filmare, ca să nu părăsim zona.

I-am sugerat acelei angajate că s-ar fi putut evita situaţia încordată în care ne aflam, dacă se organizau mai bine şi aduceau buletinele chiar acolo, pe străduţa unde eram blocaţi, ca să le restituie oamenilor.

Răspunul ei m-a şocat şi chiar m-a lăsat o fracţiune de secundă fără replică. „Şi eu sunt aici de la ora 3.00 şi nici nu am dormit azinoapte!”. Iar această propoziţie a fost spusă pe un ton deloc profesional… Am mai întrebat-o doar: „Cât de mult ne ajută pe noi, cei 100 de oameni de acolo, acest lucru?”

În cele din urmă, ni s-a permis accesul spre aria unde trebuia sa primim buletinul şi să predăm costumele, iar acolo, când am ajuns şi eu, deja se crease o mare busculadă: cortul în gura căruia organizatorii intenţionau să restituie buletinele era, acum, blocat de oamenii care intraseră ca să îşi ia hainele personale şi care nu mai puteau ieşi de cei care aşteptau buletinul.

Ne-am schimbat acolo, în cort, la grămadă, fără să ne mai jenăm, pentru că totul devenise absurd şi fără sens şi, efectiv nu ne doream decât să se termine totul mai repede.

Am recuperat buletinul şi m-am dus la rulota de unde primisem uniforma ca să o restitui. Nu era nimeni acolo, dar am fost îndrumată către un cort mare, în faţa căruia se formase o altă coadă.

Uşa era păzită de aceeaşi angajată magică, nedormită azi-noapte, care mi-a blocat drumul. „Vă rugăm aşteptaţi. Nu aveţi voie în cort”.

De data asta, mi-am pierdut cumpătul şi i-am spus că pot foarte bine să le las hainele şi la uşa cortului sau să plec cu ele, dar că la coada aceea nu mai stau. „Păi nu aţi semnat pentru ele?!”.

Nu, nu semnasem nimic… Chiar mă pregăteam să aşez lucrurile jos, pe un bolovan, când fata nedormită a luat-o înainte cu aceeaşi atitudine arogantă şi oţărâtă cu care mă anunţase mai devreme că ea la 3.00 s-a culcat, a deschis uşa cortului spunându-mi ofuscată peste umăr: „Nu aşa se procedează!”.

De ce am decis să pun punct experienței mele de figurant În cort, am fost întâmpinată din start de persoana care îmi încredinţase uniforma şi care anunţase înainte, în faţa cortului, că Agenţii nu stau la coadă, intră direct, pentru că nu au primit costumele pe semnătură. Dar cerberul care noaptea nu doarme habar n-avea povestea asta.

În acel moment, am decis să pun punct experienţei mele de figurant pentru Hollywood. Menţionez că am fost a doua zi şi am primit cei 50 de lei pentru ziua de filmare la care participasem.

Vreau să trag un semn de atenţie pentru figuranţii români, care nu sunt nici negri şi nici asiatici: în filmele hollywoodiene turnate în America, un figurant este plătit cu cel puţin 100 $ pentru ziua de filmare şi primeşte la prânz o masă caldă. Americanii zic că au ales România ca loc de filmare, pentru decor, dar să ştiţi că, în acest film, decorul este unul extrem de sărăcăcios, gri, cenuşiu, murdar, decrepit… Astfel de decor, să fim sinceri, nu ridică probleme pentru nciun scenarist, ba chiar se poate realiza uşor cu buget zero, cu recuzită de la groapa de gunoi. Dacă veţi merge în zona Casa cu Lei o să vă convingeţi.

Însă, este un film care necesită un număr mare de figuranţi, deoarece acţiunea are loc în 2050, când planeta e suprapopulată şi oamenii se calcă pe picioare unii pe alţii, nemaiavând loc pe stradă. Decor minim, recuzită minimă, mai ponosită decât la second hand-uri. Chiar jegoasă pe alocuri. Dar mulţi figuranţi.

Concluzia firească este: Hollywood-ul a ales România ca loc de filmare pentru acest film fiindcă figuranţii de aici se mulţumesc cu infim mai puţin, iar placa cu decorul corespunzător e doar o replică ieftină!

Mai am, totuşi, o întrebare la care nu am reuşit să răspund: de ce figuranţii negri şi cei asiatici sunt plătiţi de șase ori mai bine decât restul figuranţilor din acest film, adică constănţenii români, care ar trebui să fie mândri că se filmează în oraşul lor un film cenuşiu despre o poveste în care oamenii sunt săraci, trişti, speriaţi şi în alertă de supravieţuire?!